550.000 de euro de recuperat dintr-un foc Despăgubiri demne de Cartea Recordurilor la Tribunalul Constanţa

Tribunalul Constanţa a dispus anularea următoarelor acte false sau falsificate: contracte de închiriere părţi civile şi părţi vătămate cu RAEDPP Constanţa şi ANL, încheierile de intabulare pentru activele vila Flora, vila Rita, Cazino, discotecă, restaurant, vila Antoneta, procese-verbale de negociere directă

Dosarul „THR Marea Neagră - Carmen Silva 2000", cauză instrumentată de procurorii DNA, în care două femei au fost condamnate la 25 de ani de închisoare, constituie din nou subiect de discuţie. Şi asta pentru că magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au decis ca cele două femei să achite peste 1,7 milioane de euro.

Concret, Emilia Moldoveanu, acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de două infracţiuni de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, toate în formă continuată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, a luat 14 ani de închisoare. Asta în timp ce Stela Bardaş, acuzată de înşelăciune în formă continuată, a primit 11 ani. Tribunalul Constanţa a admis acţiunea civilă, obligând-o pe Moldoveanu să plătească părţilor civile următoarele sume: Ionica Arghirescu - 20.000 de euro, Orlando Florin Gheţa - 15.000 de euro, Valentin Vlad- 15.000 de euro, în lei, actualizate la data plăţii efective, reprezentând prejudiciu cauzat şi nerecuperat. Mai mult decât atât, Emilia Moldoveanu trebuie să mai achite părţilor civile următoarele sume: Elena Bărăscu - 30.000 de euro, Bogdan Mihail Popescu şi Eduard Petre Toader - 76.000 de euro, Ecuan Azis - 90.000 de euro, Alexandru Papuc - 35.000 de euro, Mircea Iacob - 50.000 de euro, Nicoleta Cristina Guţagă - 21.500 de euro, Cristian Guriţă - 26.000 de euro, Marian Stancu, Alina Vasilica Barbu şi Florin Stancu - 115.000 de euro, Alexandru Mitulescu - 58.000 de euro, în lei, actualizate la data plăţii efective, reprezentând prejudiciu cauzat şi nerecuperat. Tot Tribunalul Constanţa le-a obligat pe inculpatele Bardaş şi Moldoveanu, în solidar, să plătească părţilor civile următoarele sume: Vasile Ionescu - 200.000 de euro, Gheorghe Pufleanu - 120.000 de euro, Dănuţ Chiparu - 300.000 de euro şi Ion Miron - 550.000 de euro, în lei, actualizate la data plăţii efective, reprezentând prejudiciu cauzat şi nerecuperat.

Vilele Flora, Rita, Antoneta şi Cazinoul

Instanţa de judecată a constată că persoana vătămată Stavru Nicuşor Roşu nu s-a constituie parte civilă pentru sumele de 10.000 de euro şi 10.000 de dolari SUA şi că prejudiciile cauzate părţilor vătămate Teodor Lupşe - 75.000 de euro, Zahariea Antohe - 300.000 de euro, Minodora Preda - 100.000 de euro, Adrian Picerea - 70.000 de euro, Florin Mangu - 40.000 de euro, Manuel Tudor Nicu - 15.000 de euro, Constantin Mihale - 30.000 de euro, Dumitru Viorel Bordianu - 15.000 de euro, Stelian Sgură - 21.000 de euro şi Constantin Mihale - 5.000 de euro au fost recuperate prin restituirea sumelor. Nu este de trecut cu vederea că Tribunalul Constanţa a dispus anularea următoarelor acte false sau falsificate: contracte de închiriere părţi civile şi părţi vătămate cu RAEDPP Constanţa şi ANL, încheierile de intabulare pentru activele vila Flora, vila Rita, Cazino, discotecă, restaurant, vila Antoneta, procese-verbale de negociere directă şi chitanţe ale THR Marea Neagră Eforie Nord şi Carmen Silva 2000 Eforie Sud. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Comunei Horia, în proces cu Comisariatul Județean Constanța. Dosarul, pe rolul Tribunalului

10 May 2024 74

Razie în Portul Constanța Tânăr, depistat de polițiști conducând drogat și cu permisul suspendat

10 May 2024 149

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, în proces cu o firmă din județul Buzău. Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 150

Primăria Sarichioi, în proces cu o firmă din județul Tulcea. Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 183

Nou val de nemulțumiri la Judecătoria Mangalia Părinții victimelor decedate în 2 Mai - „Ne-au răstălmăcit cuvintele. Una se declara și alta se consemna” (VIDEO)

09 May 2024 857

Justiție Constanța JT Grup Oil SA și Jean Paul Tucan au solicitat în instanță anularea unui act emis de Primăria Năvodari

09 May 2024 343

Judecătoria Mangalia Audieri în Dosarul 2 Mai. Tatăl lui Sebi - „Tot ce vedem ne aduce aminte de băiatul nostru”

09 May 2024 420

ISJ Constanța, la judecată cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

09 May 2024 368

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare - „Am coșmaruri noaptea. I-am văzut pe cei doi decedați”

09 May 2024 829

SC Sezair Car SRL și Consiliul Local al Municipiului Tulcea, părți într-un dosar de pe rolul Curții de Apel Constanța

08 May 2024 433

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 659

Avocata Irina Luminița Stanciu – „Susțin în mod cert nevinovația clientului meu, Arhiepscopul Tomisului“

08 May 2024 1077

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 633

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer de poliție în cadrul IPJ Constanța - Serviciul de Investigare a Fraudelor (DOCUMENT)

07 May 2024 688

Dosar la Curtea de Apel Constanța Recurs în acțiunea de constatare proces verbal dintre UAT Năvodari și Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța

06 May 2024 537