Afacerist cu „tradiţie" în contrabanda de ţigări? Cine l-a eliberat pe Done (documente)

cap_2.jpgArestat la sfârşitul anului trecut, sub acuzaţii de contrabandă cu ţigări, evaziune fiscală şi alte infracţiuni, afaceristul constănţean Viorel Done a fost pus în libertate după aproximativ 40 de zile de arest, numai pentru ca, la jumătate de an de la eliberare, procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa să ceară, din nou, trimiterea lui după gratii.

ZIUA de Constanţa vă prezintă cine sunt judecătorii care au dispus iniţial eliberarea lui Done şi a celorlalţi suspecţi, la începutul acestui an. Viorel Done, alături de Doru Rişcu şi Cristian Liciu au ieşit din celulele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa pe data de 26 ianuarie 2011, după ce completul prezidat de magistratul Emilia Ganera şi format din judecătorii Nermin Apzait şi Iuliana Radu, ai Tribunalului Constanţa, le-a admis recursurile suspecţilor privind cererile de eliberare provizorie sub control judiciar formulate la Judecătoria Constanţa.

Măsura a fost dispusă în dosarul cu numărul 1354/212/2011 al Tribunalului Constanţa, în care Rişcu, Liciu şi Done atacaseră în recurs decizia Judecătoriei de a le respinge cererile de eliberare provizorie sub control judiciar. După cum s-a arătat în ediţiile precedente, particularul constănţean a fost săltat de mascaţii DGA, într-o nouă anchetă coordonată de procurorii Parchetului Tribunalului. A doua zi după ce firmele i-au fost luate de la control, afaceristul a fost prins din nou de poliţişti în timp ce comercializa ţigări de contrabandă. Iar asta, în întreg contextul în care Done abia fusese eliberat, cu chiu cu vai, în luna ianuarie, fiind arestat sub acuzaţii similare. Aşa cum am menţionat anterior, decizia de punere în libertate a lui Done a fost dispusă în dosarul cu numărul 1354/212/2011 al Tribunalului Constanţa, decizia fiind luată de completul de judecată format din preşedintele Emilia Ganera şi judecătorii Nermin Apzait şi Iuliana Radu. Conform declaraţiei completate de judecătoarea Emilia Ganera la sfârşitul anului trecut şi afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta nu are niciun interes, iar în ceea ce priveşte eventuala avere a magistratului, este de menţionat că Emilia Ganera nu deţine în proprietate niciun teren. În 1993, judecătoarea a obţinut un apartament în Constanţa, de 81,91 mp, în urma unui „contract de vânzare-cumpărare încheiat cu întreprinderea". Magistratul Ganera nu are maşină, în schimb a reuşit să pună deoparte, pe parcursul, mai multor ani, suma totală de 283.800 de lei. Venitul anual al preşedintelui completului care l-a pus pe Done în libertate s-a ridicat la „92.799 de lei / anul 2009 + dobânzi bancare + indemnizaţie alegeri europarlamentare - suma de 4.500 de lei".

Datorii la bănci

De asemenea, lipsită de eventuale interese, judecătoarea Nermin Apzait deţine 5.000 de metri pătraţi de teren intravilan şi agricol în Lazu, fiind vorba despre o suprafaţă dobândită în anul 1993, în urma constituirii dreptului de proprietate. În legătură cu terenul respectiv, judecătoarea a declarat că suprafaţa este de „5.000 mp conform titlului de proprietate, dar 4.766 mp din măsurători". În Constanţa, judecătoarea deţine un apartament de 65 mp, cumpărat în 1999, având puşi deoparte 28.398 de lei şi o datorie de 50.000 de lei, în urma unui credit contractat în 2007 şi scadent în 2017. În calitate de judecător al Tribunalului Constanţa, magistratul Nermin Apzait a realizat un venit anual de 75.193 de lei. Nici Iuliana Radu, cel de-al treilea judecător din completul care l-a eliberat pe Done, nu are niciun interes de precizat în declaraţia afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătoarea deţine 3/8 dintr-un apartament de 54,40 mp în Constanţa moştenit în 2004, pe care îl împarte cu Varvara Radu şi Daniel Radu şi are datorii totale de 65.000 de lei, în urma contractării a două credite în anul 2007, scadente în 2012 şi, respectiv, 2017. În urma activităţii desfăşurate în calitate de judecător al Tribunalului Constanţa, Iuliana Radu a obţinut un venit anual de 76.381 de lei.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 694

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 573

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 737

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 996

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1320

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1588

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 995

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 780

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 619

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 825

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 693

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 590

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1023

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 749