Aproximativ 1000 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultima săptămână. Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

Poliția în acțiune. Foto: facebook/DGPMBÎn perioada 14 – 20 aprilie a.c., polițiștii de la transporturi, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în stații de cale ferată, trenuri de călători, porturi și aeroporturi.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, De asemenea, pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, au fost  desfășurate activități pentru prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă.
 
Totodată, au fost desfășurate și acțiuni care au vizat verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea și combaterea braconajului piscicol și contrabandei cu tutun.
 

„Astfel, au fost legitimate 4.929 de persoane, controlate 297 de autovehicule și efectuate patrule în 835 de stații și triaje și 877 de trenuri de călători.
 
Polițiștii au efectuat verificări la 40 de nave și ambarcațiuni, au constatat 20 de infracțiunii și au cercetat 11 persoane.
 
Au fost depistați 8 urmăriți, verificate 44 de obiective de pază și 26 de permise de pescuit.
 
De asemenea, polițiștii au aplicat 963 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 196.808 de lei și au indisponibilizat 63 de kilograme de pește, un motor de ambarcațiune și 5 unelte de pescuit“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Exemple:
 
1. La data de 15 aprilie 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița - Post Poliție Transporturi Navale Fetești au acționat în baza Planului de acțiune al Direcției de Poliție Transporturi, „Siguranța și Securitatea pe Apă”, în urma căruia, în zona de protecție a brațului Borcea, pe malul stâng, kilometrul fluvial 43, în municipiul Fetești, județul Ialomița, a fost depistată o construcție, cu suprafața de aproximativ 20 metri pătrați, confecționată din panouri de lemn, acoperită cu plăci de azbociment și tablă, ce ar fi fost deținută de un bărbat, de 47 ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița.
 

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu deținea autorizație de construcție, eliberată de Apele Române.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

 
2. La data de 15 aprilie 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea au acționat l-au depistat, în flagrant delict, în zona Portului Tulcea, pe un bărbat, de 33 de ani, în timp ce transporta un motor de ambarcațiune, ce ridica suspiciuni cu privire la proveniența sa.
 
În urma solicitării documentelor legale de proveniență, bărbatul a prezentat o factură fiscală care prezenta urme vizibile de ștersături și modificări.
 
În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”.
 
Motorul de ambarcațiune a fost lăsat în custodia bărbatului până la finalizarea cercetărilor.
 
3. La data de 15 aprilie 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea au acționat în cooperare cu Căpitănia Zonală Tulcea  și l-au depistat pe un bărbat, de 26 de ani, care conducea o ambarcațiune tip lotcă echipată cu motor, sub influența băuturilor alcoolice, pe fluviul Dunărea, mila marină 37, în zona localității Tulcea, județul Tulcea, având 0,42 mg/l în aerul expirat.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducere a unei nave sub influența băuturilor alcoolice”.
 
4. La data de 14 aprilie 2023, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași au efectuat o verificare la punctul de lucru al unei societăți comericiale, din Gara Iași, privind respectarea prevederilor OUG nr. 28/1999, în urma căreia au constatat că societatea nu ar fi emis bonuri fiscale pentru toate produsele vândute, rezultând o sumă de bani în plus, nejustificată, de 656 de lei.

Astfel, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 de lei și confiscarea sumei nejustificate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 450

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 671

Știri Constanța Acțiuni pentru combaterea de furturi din vagoane. Amenzi în acțiunea Poliției Transporturi

06 Feb 2024 754

Amenzi aplicate de polițiști în porturile maritime și fluviale! Ce nereguli au constatat în județul Tulcea

04 Feb 2024 676

Controale la trecerile feroviare. Cazurile a patru șoferi depistați cu nereguli

09 Dec 2023 755

Aproximativ 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultimele zile. Ce nereguli au fost constatate

11 Nov 2023 598

Sute de amenzi aplicate în ultima săptămână de polițiștii de la Transporturi. Ce nereguli au fost sancționate

15 Jul 2023 847

Sute de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultima săptămână. Ce nereguli au fost depistate în județul Tulcea

09 Jul 2023 924

Sute de sancțiuni aplicate după acțiuni de control ale polițiștilor de la Transporturi

11 Jun 2023 973

Polițiștii de la Transporturi au aplicat în ultima săptămână peste 200 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei

03 Jun 2023 1071

Acțiune de control în gări și trenuri de călători. Au fost aplicate amenzi

28 Jan 2023 1198

Controale în stațiile de cale ferată, trenuri, porturi și aeroporturi! Poliția a aplicat amenzi

07 Jan 2023 1263

Creşterea siguranţei şi securităţii navigaţiei pe fluviul Dunărea Bilanțul acțiunii „WATERSEC 2022”. Peste 900 de nave verificate. S-au aplicat și amenzi

19 May 2022 1333

Poliția Transporturi Constanța Acțiune în gări și trenuri. Au fost aplicate amenzi

21 Jan 2021 1586

Amenzi de peste 32.000 de lei de la Poliția Transporturi Constanța

02 Oct 2020 1391