Arestat în dosarul presupuselor fraude informatice, pus în libertate de Curte

Curtea de Apel Constanţa a decis să pună în libertate una dintre cele şapte persoane arestate în dosarul unor presupuse fraude informatice, cauză instrumentată de Parchetul de pe lângă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în dosarul unor presupuse fraude informatice. 

Ieri, completul de judecată al Curţii de Apel prezidat de magistratul Damian Mitea şi format din judecătorii Eleni Marcu şi Maria Uzună a respins ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii Sorin Mîrza, Alexandru Ionuţ Iatan, Valentin Vizireanu, Şerban Valerică Stan, Cristian Dobre şi Bogdan Alexandru Radu, împotriva încheierii nr. 35/25 martie pronunţată de Tribunalul Constanţa, instanţă care a decis arestarea celor şase. Acelaşi complet a admis recursul formulat de inculpatul Daniel Florin Mache, pe care l-a pus în libertate, având totuşi interdicţia de a părăsi localitatea Năvodari pe o perioadă de 30 zile. Decizia Curţii de Apel este definitivă. În continuare, cei şapte sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic şi fraude informatice. Inculpaţii au ajuns în arest la finele celor 26 de percheziţii, dintre care 23 la Constanţa, la locuinţele mai multor persoane suspectate că au obţinut fără drept datele unor conturi pe care le-au folosit pentru cumpărături on-line din străinătate. Bunurile erau trimise în România, unde erau valorificate, iar banii erau însuşiţi de membrii grupării. Prejudiciul estimat până în prezent a fost estimat de procurori la aproximativ 300.000 de euro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 486

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 477

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 519

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 874

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 562

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 493

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 373

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 457

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 785

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 506

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 465

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 439

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 529

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561