Arestat la domiciliul de serviciu din Constanţa Medicul Marius Militaru se întoarce la Spitalul Judeţean Constanţa (document)

Şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Marius Militaru, din Bucureşti, arestat la domiciliul de serviciu din Constanţa. Decizia a fost luată, ieri, de judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, care a înlocuit organul desemnat iniţial cu supravegherea, respectiv Poliţia Bucureşti (unde s-a dispus arestarea la domiciliu), cu Poliţia Constanţa. De asemenea, Bourceanu i-a permis lui Militaru să revină la muncă, respectiv la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru exercitarea profesiei de medic, de luni până vineri, inclusiv, între orele 14.00 şi 21.00.
 
Şeful Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie Cardiovasculară a fost reprezentat de Marius Mocanu, avocatul lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. „Am cerut să se execute măsura arestului la locuinţa de serviciu pe care o are (n.r. Marius Militaru) în Constanţa. Şi asta pentru că, normal, este mai lesne să fie executată această măsură în Constanţa. De această măsură nu va profita doar dânsul, ci şi pacienţii din cadrul Spitalului Judeţean.

Din înscrisurile care ne-au fost puse la dispoziţie de către spital (n.r. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa), rezultă că dr. Militaru este singurul specialist care are o experienţă profesională deosebită şi care efectuează operaţii pe cord deschis. Nu este de neglijat nici faptul că, ulterior arestării acestuia, mai mulţi pacienţi care aşteptau să fie operaţi de către dumnealui au fost externaţi şi că, în momentul de faţă, de el pot fi efectuate anumite operaţii“, a declarat Mocanu, la finele şedinţei de judecată. Amintim că Marius Militaru, medicul premiat pentru efectuarea primului transplant cardiac din România, a fost trimis în judecată de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa. Alături de Militaru au mai fost deferiţi Justiţiei şi soţii Dorin şi Nicoleta Arhire, ambii medici anestezişti în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Toţi trei sunt acuzaţi de luare de mită.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medicii Marius Militaru, Nicoleta Arhire şi Dorin Arhire au scăpat de arestul la domiciliu (rechizitoriu)

20 Mar 2015 2508

Marius Militaru, liber să opereze într-un spital privat (rechizitoriu)

27 Feb 2015 1999

Rechizitoriu Trimitere în judecată Marius Militaru, Dorin Arhire şi Nicoleta Arhire (document)

31 Jan 2015 5246

Procurorii Anticorupţie se opun ca Marius Militaru să se întoarcă la muncă (rechizitoriu)

31 Jan 2015 2482

Premiat pentru primul transplant cardiac din România Marius Militaru se întoarce la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa

29 Jan 2015 2413

Primul termen, azi la Tribunalul Constanța Medicul Marius Militaru și anesteziștii Nicoleta și Dorin Arhire, în atenția judecătorilor

15 Jan 2015 2645

Sondaj de opinie Credeți că medicii de la Spitalul Clinic Județean Constanța iau mită?

16 Dec 2014 6587

Oficial DNA Constanța Medicii Marius Militaru, Arhire Dorin și Arhire Nicoleta de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, reținuți

15 Dec 2014 3183