Azi, la Curtea de Apel Constanţa Debut în dosarul poliţiştilor din BCCO trimişi în judecată de procurorii DNA

Azi, completul de judecată C1 Fond Corupţie din cadrul Curţii de Apel Constanţa va deschide, pentru prima dată, dosarul celor trei lucrători ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa - Serviciul Antidrog (Bogdan Mircea Teodorescu, Dragoş Emil Petcu şi Vlad Ştefan Zaharia), în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a celor trei la jumătatea lunii iulie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa cu numărul unic „637/36/2013” şi cu obiect „infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)”. După cum arătam şi în ediţiile trecute, conform DNA, „Teodorescu, Petcu şi Zaharia (...) au comunicat unui denunţător, reprezentant al unui magazin de comercializare a produselor etnobotanice, informaţii ce nu erau destinate publicităţii, referitoare la organizarea unor acţiuni mixte de control inopinat pentru combaterea activităţilor ilegale de comercializare a plantelor şi substanţelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope”. „Informaţiile erau comunicate denunţătorului în mod nemijlocit, indicându-i-se în mod exact data şi intervalul orar de desfăşurare a controalelor.

Aceste acţiuni erau derulate de reprezentanţii mai multor instituţii publice din judeţul Constanţa şi, având în vedere că şi lucrătorii din cadrul BCCO Constanţa participau la efectuarea respectivelor controale, inculpaţii au luat la cunoştinţă în mod direct despre organizarea acestora, în virtutea atribuţiilor de serviciu (...)”, conform DNA. Pe data de 10 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis menţinerea în arest a lui Zaharia. Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a judecat cererea de înlocuire a măsurii preventive formulată de Teodorescu şi Zaharia. Dosarul s-a aflat pe rolul Secţiei 1, Complet 3, însă până la închiderea ediţiei magistraţii nu ajunseseră la un verdict. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Bucureşti, ea va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 347

Fostul director executiv tehnic al Drumuri Județene Constanța SA, victorios în instanță împotriva instituției pe care a condus-o! S-a stabilit apelul

02 May 2024 537

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 349

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 666

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 768

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

28 Apr 2024 330

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 698

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 444

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1313

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1478

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 418

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 797

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1711

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3762

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3993