Bamburic, impuscat la o luna de la eliberarea lui Purichia

bamburic_01.jpgÎntocmai ca în cazul lui Serghei Gorbunov, instanţa a decis lăsarea în libertate a lui Nicolae Purichia, din cauza stării sănătăţii sale

Eliberarea lui Serghei Gorbunov pe caz de boală a încins spiritele în lumea justiţiei. Procurorii care nu au atacat decizia de eliberare sunt cercetaţi de CSM, iar sancţiunile nu se vor opri aici. În acest context, oamenii se întreabă dacă sancţiuni sau anchete disciplinare similare vor fi efectuate şi la Constanţa, de data aceasta, în legătură cu eliberarea lui Nicolae Purichia, unul dintre suspecţii din cazul Bamburic

Faptele sunt cu atât mai grave, cu cât nu numai că Gorbunov nu s-a mai întors în penitenciar la data stabilită de instanţă, dar, mai nou, a devenit şi suspectul principal în cazul dublului asasinat de la Braşov. Ciudat sau nu, un caz similar este cel al lui Nicolae Purichia, unul dintre bărbaţii cercetaţi în legătură cu tentativa de omor calificat comisă asupra afaceristului Liviu Bamburic, în luna ianuarie a anului trecut. Printr-o coincidenţă mai degrabă bizară, întocmai ca şi în cazul lui Gorbunov, nici n-a fost bine eliberat Purichia din penitenciar, că a şi intrat în vizorul oamenilor legii, cu noi infracţiuni. Şi încă dintre cele mai grave, contra integrităţii persoanei, adică tentativă de omor calificat, comisă în public, adică tocmai infracţiunea pentru care Serghei Gorbunov fusese condamnat la 15 ani de detenţie.  Încă de la început, s-a făcut o legătură între cazul „Bamburic" şi Serghei Gorbunov, felul în care a fost comisă tentativa de asasinat din ianuarie 2008, semănând prea mult cu tiparul stabilit anterior de Gorbunov. Şi, totuşi, pe măsură ce timpul a trecut, iar date noi au apărut, atât în cazul „Bamburic", cât şi legate de viaţa lui Gorbunov în afara gratiilor, similitudinile par să fie mai multe decât s-a bănuit la început. Suspect sau nu, Nicolae Purichia, unul dintre principalii suspecţi ai tentativei de asasinat, comisă asupra lui Liviu Bamburic, a fost şi el, asemenea cetăţeanului moldovean, eliberat din penitenciar cu puţin timp înainte de comiterea faptei, pe caz de boală. Iar asta, în contextul în care dispensarele, farmaciile, spitalele şi cabinetele medicale din penitenciare sunt cele mai bine aprovizionate puncte medicale, tocmai pentru a se putea trata orice boală în interior, fără a mai fi nevoie ca deţinuţii să fie eliberaţi.

Executau pedepse definitive

Inutil de adăugat că atât Gorbunov, cât şi Purichia se aflau în executarea unor pedepse de ani grei de închisoare, stabilite prin sentinţe definitive. Gorbunov fusese condamnat, în 2004, la 15 ani de detenţie pentru comiterea a trei tentative de omor calificat, iar Purichia îşi ispăşea cei patru ani şi trei luni primiţi, în 2005, pentru trafic de droguri de mare risc. În tot timpul cât a stat închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă, Nicolae Purichia a făcut mai multe cereri de eliberare pe caz de boală şi de întrerupere a executării pedepsei, din aceleaşi raţiuni. Tribunalul a admis solicitările sale, iar recursurile procurorilor au fost respinse de instanţa superioară, ca nefondate. Ultima acţiune de acest gen a anchetatorilor, împotriva eliberării lui Nicolae Purichia, a fost respinsă de Curtea de Apel Constanţa pe 11 decembrie 2007. La aproximativ o lună de la pronunţarea deciziei de eliberare temporară a lui Nicolae Purichia, Liviu Bamburic era împuşcat în scara blocului, după tiparul folosit de Serghei Gorbunov. Adică, era vorba despre un om de afaceri, în care s-a tras cu un pistol Makarov, într-o scară de bloc. De altfel, este aproape izbitoare asemănarea între traseele parcurse de Purichia şi Gorbunov, după ce judecătorii au dispus eliberarea acestora pe caz de boală. În acest sens, nu a trecut mult de la lăsarea lor în libertate, că cei doi au ajuns din nou în atenţia oamenilor legii, pentru infracţiuni comise contra integrităţii persoanelor.

Căutaţi iar de poliţişti

Pentru Nicolae Purichia, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au cerut, în decembrie 2008, arestarea preventivă. Surprinzător sau nu, anchetatorii îl acuzau de instigare la tentativă de omor calificat, comis în public, adică exact infracţiunea pentru care Gorbunov fusese condamnat la 15 ani de detenţie. Cu alte cuvinte, se cerea arestarea lui Purichia pentru aportul pe care şi l-a adus în cazul „Bamburic". Tribunalul Constanţa, însă, a avut din nou în vedere starea precară a sănătăţii sale, astfel că propunerea procurorilor a fost respinsă în ceea ce-l priveşte. Curtea de Apel Constanţa a confirmat decizia Tribunalului, iar Purichia a rămas în libertate, sub supravegherea Poliţiei Năvodari, având interdicţie de a se mai apropia de Liviu Bamburic sau de a încerca să ia legătura cu ceilalţi suspecţi din caz. La rândul său, Serghei Gorbunov, după executarea a aproximativ patru ani din cei 15 la care fusese condamnat, a plecat din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova pe 16 mai 2008, cu condiţia să se reîntoarcă în luna august a aceluiaşi an. Dus a fost, însă. Gorbunov a fost dat în urmărire generală. Oamenii legii au reuşit să-i dea de urmă abia acum, după ce un dublu asasinat cu sânge rece a fost comis la Braşov, în care Gorbunov este principalul suspect. În prezent, Nicolae Purichia este cercetat în stare de libertate pentru instigare la tentativă de omor calificat. Rămâne de văzut unde se opresc similitudinile între cazurile celor doi cetăţeni certaţi cu legea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 397

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Virginiei Sonmez, secretar general la Comuna 23 August (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 276

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 506

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 530

Declarații de avere Constanța Camelia Velicică, secretarul general al comunei Târgușor, avere și interese (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 342

Modificări în conducerea unei firme de eoliene din Tulcea, din care face parte și constănțeanul Donchi Pufleni

29 Apr 2024 369

Infotrafic Trafic restricționat din cauza accidentului de pe autostrada A2

29 Apr 2024 374

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 6

29 Apr 2024 221

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

29 Apr 2024 189

Poliția Română3 elicoptere, dotate cu sisteme de monitorizare video de mare precizie (FLIR), au fost introduse în misiunile curente ale poliţiei rutiere

29 Apr 2024 221

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 2

29 Apr 2024 214

Licitații Constanța Kriskon SRL, contract de peste 400.000 de euro cu Primăria Comana pentru lucrările de la Școala Generală „Negip Hagi Fazal“, din satul Tătaru (DOCUMENT)

29 Apr 2024 322

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 342

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 595

IGPR InfotraficRESTRICȚII TONAJ ȘI RECOMANDĂRI SĂRBĂTORI PASCALE

29 Apr 2024 269