Cât mai costă să alergi poliţiştii Trimişi în judecată pentru ultraj, scăpaţi cu amenzi penale

05_scapat_-_mascati.jpgPatru indivizi trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj au fost achitaţi de magistraţii Judecătoriei Mangalia. Partea civilă din acest dosar a fost poliţistul Laurenţiu Albu, fostul şef al Poliţiei din Mereni, prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa, în timp ce primea bani cu titlul de mită.

Judecătoria Mangalia s-a pronunţat în dosarul cu numărul unic 2262/254/2011, cu obiect „ultrajul", cauză în care Nicolae Vartolomei, Paraschiv - Florin Vartolomei, Marian Cristian Ştefan şi Vasile Jianu au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. În tot acest timp, Laurenţiu Albu, fostul şef al Poliţiei din Mereni, a avut calitatea de parte civilă. În urma analizării documentelor din dosar, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe Nicolae Vartolomei pentru infracţiunea de ultraj, însă i-a aplicat inculpatului o amendă penală în cuantum de 500 de lei. Şi Paraschiv - Florin Vartolomei a fost achitat pentru infracţiunea de ultraj, dar nu a scăpat de amenda penală, în cuantum de 1.000 de lei. De aceeaşi decizie s-a bucurat şi Marian Cristian Ştefan, acesta primind o amendă penală în cuantum de 1.000 de lei, dar şi Vasile Jianu, care a fost amendat penal şi va trebui să scoată din buzunar suma de 500 de lei. Mai ghinionist pare că a fost Albu Laurenţiu, fostul şef al Poliţiei din Mereni, căruia i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea. „Obligă inculpaţii la câte 300 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 150 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare confirmate de procurorul de caz. Obligă partea civilă Albu Laurenţiu la 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat", se mai arată în decizia judecătorilor, care poate fi atacată cu recurs. Scandalul în urma căruia a fost deschis dosarul mai sus menţionat a avut loc la doar câteva ore după trecerea în anul 2010, în localitatea Mereni. Din fericire pentru el, poliţistul a scăpat teafăr doar pentru că a reuşit să fugă din calea mulţimii înfuriate. Potrivit celor de la Anticorpţie, Albu ar fi solicitat suma de 2.700 de lei unor persoane surprinse de poliţist în afara legii. De altfel, fostul şef al Poliţiei din Mereni ar fi depistat un tânăr conducând o maşină, deşi nu avea permis de conducere. În respectivul automobil se afla şi proprietarul maşinii. Cei doi au mers la Anticorupţie, unde au reclamat faptul că urmează să-i dea şi restul de bani poliţistului pentru ca acesta să uite de dosarele penale. Poliţistului i s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța 2024 Judecătoria Mangalia a admis contestația lui Remus Birică

02 May 2024 380

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 507

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 21002

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 1505

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

18 Apr 2024 525

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1417

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere

18 Apr 2024 943

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

18 Apr 2024 545

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Mama Robertei, tânăra ucisă la 2 Mai, face declarații- „Sperăm că se va face dreptate” (VIDEO)

18 Apr 2024 565

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tatăl lui Sebi, plin de durere- „Nu mai am nici o speranță” (VIDEO)

18 Apr 2024 628

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 828

„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!

17 Apr 2024 925

Mangalia Bărbat reținut pentru că nu a respectat ordinul de protecție! Nu avea voie să se apropie de mama sa

17 Apr 2024 525

Tragedia de la 2 Mai Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Judecătoria Mangalia (DOCUMENT)

16 Apr 2024 1081

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 617