Cazul „Comando pentru Bamburic", pierdut între instanţe?

Dediu_Daniel_Dediu_04.jpgGăsit vinovat de Tribunalul Constanţa de plănuirea şi punerea în practică a ceea ce a devenit cunoscut drept cazul „comando pentru Bamburic" şi condamnat la nouă ani de închisoare pentru aceste fapte, Daniel Lili Dediu, fiul afaceristului gălăţean Daniel Dediu, îşi aşteaptă recursul. Cu apelul împotriva sentinţei de condamnare respins încă din luna februarie de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, juniorul Dediu încă nu-şi regăseşte numele pe listele de şedinţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ultima instanţă care va analiza cazul.

În luna februarie a acestui an, după mai bine de un an de la înregistrarea dosarului la instanţa de apel, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au hotărât că sentinţa primei instanţe care a analizat cazul „comando pentru Bamburic" este justă. În aceste condiţii, judecătorii au respins ca nefondate apelurile declarate de suspecţii din cauză, în frunte cu Daniel Lili Dediu. Alături de Dediu, formulaseră apel şi presupuşii săi complici, Grigore Nicolae Dănilă şi Dănuţ Maricel Mustaţă. Ei au fost condamnaţi iniţial de judecătorii Tribunalului Constanţa, în completul format din preşedintele Emilia Ganera, care i-a găsit vinovaţi pe juniorul Dediu, pe Mustaţă şi Dănilă, de acuzaţiile ce li s-au adus, şi au hotărât condamnarea lor la pedepse cu închisoarea. Dănuţ Maricel Mustaţă, individul despre care procurorii spun că ar fi fost cel care a tras de nouă ori în Bamburic, a fost condamnat la zece ani şi jumătate de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, şi la alţi patru ani şi două luni, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. La rândul lui, Dediu şi Dănilă au primit câte nouă ani pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi câte patru ani şi două luni pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Potrivit legii penale în vigoare, indivizii vor executa pedeapsa cea mai grea, de zece ani şi jumătate şi, respectiv, nouă ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor, Dediu, Mustaţă şi Dănilă ar fi pus la cale asasinarea lui Bamburic, la comanda fostului partener de afaceri al acestuia, Dragoş Boştină, şi acţionând prin intermediul lui Nicolae Purichia şi al celebrului Cristian Fălcuş, zis Ipu. Fapta a fost comisă în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, în jurul orei 2.00. Luviu Bamburic a fost pândit până a rămas singur şi apoi împuşcat de nouă ori, cu un Makarov, în timp ce intra în scara unui bloc din Faleză Nord. În prezent, cei trei au declarat recurs împotriva hotărârii din februarie a Curţii de Apel Constanţa şi aşteaptă ca dosarul să fie trimis pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 668

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 524

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 740

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 625

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 558

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 841

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 580

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 683

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 726

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 556

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 599

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 560

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 799

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3413

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14322