Cazul Mazăre Judecătoarea, soţul, senatorul Voicu şi fratele primarului

jude.jpgSurprize, surprize în dosarul retrocedărilor - cum a ajuns să fie cunoscut procesul în care primarul Radu Mazăre, alături de mai mulţi şefi ai autorităţii locale constănţene sunt judecaţi pentru modul în care a fost aplicată Legea 10/2001 la Constanţa, mod care, potrivit DNA, ar fi dus la crearea unui prejudiciu de milioane de euro în dauna oraşului. Surse din Capitală vorbesc despre faptul că soţul judecătoarei Lia Savonea, care ar fi trebuit să intre în proces, ar fi fost chemat să dea explicaţii cu privire la legăturile cu senatorul PSD Cătălin Voicu, acuzat public de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru influenţa pe care şi-ar fi traficat-o printre judecătorii bucureşteni.

judecatoare-alexandru-mazar.jpgPoate nu este de trecut cu vederea faptul că acelaşi senator Cătălin Voicu, despre care surse citate de presa centrală susţin că ar fi avut legături cu soţul judecătoarei, este cercetat de procurorii DNA într-un dosar în care fratele primarului Mazăre, Alexandru Mazăre, este acuzat de cumpărare de influenţă. Revenind la magistratul bucureştean, este de menţionat că, în prezent, judecătoarea Savonea şi-ar fi depus candidatura pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cotidianul central Evenimentul Zilei menţiona, în ediţia de ieri, că Lia Savonea are o vechime de 15 ani în magistratură, fiind judecător al Curţii de Apel Bucureşti. „În 2006, l-a eliberat pe Ovidiu Tender din închisoare. Un an mai devreme îl elibera pe Corneliu Iacubov, soluţie infirmată de instanţa superioară", scriu jurnaliştii bucureşteni. Conform aceluiaşi cotidian, magistratul Savonea „l-a judecat pe Radu Mazăre în dosarul retrocedărilor, până ce soţul său, avocat, a fost chemat la DNA pentru a da o declaraţie în dosarul Cătălin Voicu, privind legăturile sale cu senatorul trimis în judecată". „A renunţat la dosar pe motiv că nu are suficient timp", au conchis jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. De menţionat că procesul retrocedărilor este în continuare suspendat la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul aşteptând să fie luat în seamă de magistraţii Curţii Constituţionale, după ce avocaţii suspecţilor au ridicat mai multe excepţii de neconstituţionalitate în cauză.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

patitul

30 Aug, 2011 10:21

Pe cand si primarul de la Navodari va fi strins pentru faradelegile si investiitiile frauduloase?Pe cand procurorii si judecatorii cu mosii la Navodari vor da socoteala de unde si cum le-au dobandit?? DNA asteptam rezolvare de la voi...procuratura constanta cu Stefan,Balaican,judecatoarea Cora cu care se mandreste Gherasim....terenuri si facilitati la Navodari pe malul marii...

patitul

30 Aug, 2011 10:20

Pe cand si primarul de la Navodari va fi strins pentru faradelegile si investiitiile frauduloase?Pe cand procurorii si judecatorii cu mosii la Navodari vor da socoteala de unde si cum le-au dobandit?? DNA asteptam rezolvare de la voi...procuratura constanta cu Stefan,Balaican,judecatoarea Cora cu care se mandreste Gherasim....terenuri si facilitati la Navodari pe malul marii...

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța anunță când se va pronunța în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia, în cameră preliminară! (DOCUMENT)

17 May 2024 602

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța!

15 May 2024 541

Instanța constatat „neregularitatea rechizitoriului“ Tribunalul Constanța restituie la parchet dosarul angajatelor de la Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanţa! (DOCUMENT+MINUTĂ)

15 May 2024 392

Noul termen, după alegerile locale Tribunalul Constanța amână dosarul lui Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă

15 May 2024 385

Cristian Radu, primarul din Mangalia, termen miercuri la Curtea de Apel Constanța, în dosarul DNA! (DOCUMENT)

14 May 2024 1614

Dan Diaconescu, fostul patron OTV, prezent la Tribunalul Constanța! Iată ce cere

14 May 2024 498

S-a fixat ziua pronunțării în dosarul lui Robert Șerban, primarul din Eforie! La aproape două săptămâni după alegeri (DOCUMENTE)

10 May 2024 784

Este oficial! Judecătoria Constanța, decizie în cazul lui Dan Diaconescu, fostul patron OTV! (MINUTĂ)

10 May 2024 667

S-a terminat procesul în dosarul cadastrării județului Constanța! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

08 May 2024 917

Curtea de Apel Constanța judecă azi cererea lui Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, de reabilitare judecătorească!

08 May 2024 531

Iată de ce a fost achitat, definitiv, Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă!

28 Apr 2024 930

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

28 Apr 2024 379

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2931

Achitare definitivă în cazul lui Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă

25 Apr 2024 735

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 1015