Ce face Cherim Ferat Tovarăşul lui Vasea, deferit instanţei

cherim_ferat_club-bamboo-bucuresti.jpgCherim Ferat, individul cunoscut drept apropiat al celebrilor fraţi Vasea, din Constanţa, a fost trimis în judecată, sub acuzaţia de tentativă de omor. Dosarul său a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar constănţeanul a fost acuzat că ar fi încercat să-l omoare pe luptătorul de kempo Bogdan Paul Badea, în urma unui scandal monstru iscat în clubul bucureştean Bamboo, în noaptea de Revelion.

Alături de tovarăşul fraţilor Vasea, au mai fost trimişi în judecată Samir Marian Ghiţă, Adrian Nicolescu, avocatul stagiar Ernis Sali, Mirel Drăgan, Mihai Gheorghe şi Nicu Lazăr, procurorii bucureşteni acuzându-i pe toţi că ar fi luat parte la altercaţia din club. În proces, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca s-a constituit parte civilă, solicitând contravaloarea pentru zilele de spitalizare care au fost necesare pentru a le pune pe picioare pe victimele din club. Alături de spital, cei care au mai ridicat pretenţii civile în cauză au fost Bogdan Paul Badea, Mihai Bibac şi Ştefan Gavrilă. Prima înfăţişare în cauză a fost fixată pe data de 11 aprilie. În actele prin care procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut arestarea preventivă a suspecţilor, se arată că „inculpatul Cherim Ferat împreună cu alţi cunoscuţi, trecând în apropierea unui separeu numit sufragerie, a îmbrâncit intenţionat pe partea vătămată B.M., martorul A.M.I. solicitându-i să nu provoace scandal. La câteva minute după acest moment, Cherim Ferat a revenit însoţit de persoanele arătate, la masa părţii vătămate B.M., cerându-i acestuia să-l însoţească; faţă de refuzul lui, se susţine în referatul Parchetului, inculpaţii Lazăr şi Drăgan l-au imobilizat, l-au împins în camera numită sufragerie, unde Cherim Ferat l-a apostrofat că nu i-a făcut loc să treacă, după care l-a lovit la nivelul feţei cu pumnul, intervenind şi numiţii L.N. (lovitură cu capul) şi D. care l-a lovit cu pumnul". Totodată, este de precizat că în faţa judecătorilor care urmau să decidă arestarea sa, Cherim Ferat „a recunoscut parţial învinuirile aduse şi a prezentat, nuanţat, istoricul celor întâmplate. El a negat în mod categoric vreo implicare a sa şi a celor care l-au însoţit în lovirea părţii vătămate B.B. Paul în spaţiul denumit sufragerie şi în grupul sanitar unde a fost agresat".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 396

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 453

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 465

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 533

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 566

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 414

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 346

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 550

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 702

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 691

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 587

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 833

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 643

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 650

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 584