Cetățean român, cercetat pentru trafic de migranți! Câți bani a cerut pentru a trece ilegal granița peste 30 de cetățeni străini

Foto cu rol ilustrativ: Poliția de FrontierăPrin ordonanța din data de 07.09.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de P.N.C., cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, faptă prevăzută de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a), b) C.pen.

Potrivit procurorilor, s-a reținut că în data de 07.09.2023 cetățeanul roman P.N.C. a transportat, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu o autoutilitară, într-un  compartiment special amenajat, un număr de 32 cetățeni străini (cetățeni din India și Pakistan), în scopul obținerii ulterioare a unor foloase patrimoniale, respectiv a unei sume de bani cuprinse între 10.000 și 14.000 de euro pentru întregul transport al celor 32 de persoane.

„Cei 32 cetățeni străini au fost descoperiți de polițiștii de frontieră în data de 07.09.2023, în Punctul de Trecere al Frontierei Cenad, ascunși în compartimentul special amenajat din autoutilitară.
Inculpatul P.N.C. a fost anterior trimis în judecată, într-un alt dosar penal, pentru comiterea unei alte infracțiuni de trafic de migranți.
La data de 07.09.2023 Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, iar în aceeași dată Tribunalul Timiș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului P.N.C.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive, nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, inculpatul fiind nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare“ - au mai precizta procurorii.

Citește și: 

IPJ ClujReținuți pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migrați și complicitate la trafic de migranți

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 688

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 700

Caz de trafic de migranți în Timiș!

21 Sep 2023 812

A transportat 12 migranți cu o autoutilitară! Iată pentru ce sumă

18 Sep 2023 775

Bărbat din județul Timiș urmărit judiciar după ce a ascuns într-o autoutilitară patru migranți

24 Aug 2023 711

Timiș Bărbat cercetat pentru trafic de migranți

02 Aug 2023 754

Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de trafic de migranți și droguri de mare risc. Peste 40 de persoane, audiate

18 May 2022 1381

Trafic de migranți în Timiș. Un polițist a fost lovit cu mașina și proiectat pe capotă în timpul unei urmăriri

27 Apr 2022 1343

Comunicat arestare preventiva - trafic migranti - PT Timis

08 Apr 2016 1957

DIICOT Reţea internaţională de traficanţi de migranţi, destructurată la Timişoara

24 Oct 2014 2495