Constanța Local din Piața Ovidiu, închis de polițiști pentru două săptămâni. Nu a fost respectat orarul de funcționare



Vineri, 7 ianuarie 2022, în jurul orei 22.10, polițiști din cadrul Secției 3 au constatat faptul că, la un local situat în Piața Ovidiu, nu se respectă prevederile legii referitoare la programul de funcționare.

Conform verificărilor efectuate, în interior se aflau mai multe persoane care dețineau certificat verde COVID.

Potrivit IPJ Constanța, administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

„Ulterior, în jurul orei 23.30, polițiștii au efectuat un alt control la societatea comercială în cauză, fiind constatat din nou faptul că nu se respectă prevederile Legii 55/2020, în sensul că operatorul economic funcționa și după ora 22.00”, informează reprezentanții IPJ Constanța.


Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, precum și măsura complementară de suspendare a activității, pe o perioadă de 15 zile. 

Sursa foto: unsplash.com/ Scott Rodgerson

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 401

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 597

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 aprilie 2024

26 Apr 2024 294

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 550

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 261

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 396

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 258

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 632

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

25 Apr 2024 351

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 318

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 389

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 574

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 539

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 319

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 296