Controlul judiciar a fost înlocuit Arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, decisă mâine

Nicuşor Daniel Constantinescu se află în Statele Unite ale Americii. Aici şeful CJC ar fi fost operat. Tot în SUA, şeful CJC a fost filmat fumând o ţigară
 
Scăpat de controlul judiciar instituit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, se va afla, azi, în atenţia Curţii de Apel Bucureşti. În această dimineaţă, judecătorii din capitală vor analiza contestaţia formulată de şeful CJC, prin apărător, împotriva mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalului Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Bucureşti.
 
Pe data de 25 aprilie, DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Nicuşor Constantinescu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

 Citeşte rechizitoriul aici.

Vineri, Curtea de Apel Bucureşti a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar.
 
Pe data de 27 mai, şeful CJC a fost trimis în judecată, sub control judiciar, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.


Citeşte rechizitoriul aici.

Recent, Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor DNA Bucureşti, a înlocuit măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv. După cum arătam şi mai sus, Nicuşor Daniel Constantinescu a contestat mandatul de arestare, nemulţumirea şefului CJC urmând să fie analizată mâine. În cazul în care Curtea de Apel Bucureşti va anula mandatul de arestare, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa rămâne sub control judiciar.   
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

15 ani în primă instanţă pentru Nicuşor Constantinescu Ei sunt judecătorii care decid finalul. Unul a respins arestarea lui Mazăre (rechizitorii)

22 Oct 2016 3955

Veste proastă pentru Nicuşor Constantinescu! Judecătorii au menţinut mandatul de arestare emis în Bucureşti

13 Jun 2016 2042

UPDATE. Un nou de mandat de arestare. Nicuşor Constantinescu, amendat şi de Luisa Dragomir, din Tribunalul Bucureşti

04 Jun 2016 2928

Totul se decide azi Nicuşor Constantinescu, denunţat de Marian Turbatu! Şeful CJC ar putea fi arestat şi în acest dosar (rechizitorii + transcript)

03 Jun 2016 3694

Înalta Curte a amânat pentru 28 iunie cererea lui Nicuşor Constantinescu de punere în libertate

31 May 2016 2453

Zi decisivă pentru Nicuşor Constantinescu, şeful CJC (rechizitorii)

31 May 2016 2603

Pastilă amară pentru DNA Judecătoarele Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu au fost achitate!

26 May 2016 2840

Nicuşor Constantinescu, săgeţi către judecătorii care l-au arestat, Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase (rechizitorii)

23 May 2016 5126

Oficial de la DNA Propunere arestare Nicușor Daniel Constantinescu. Ar fi sărbătorit 25 de ani de la absolvirea facultății

19 May 2016 3484

UPDATE 6 Jandarmii la casa lui Nicuşor Constantinescu! DNA cere arestarea şefului CJC (galerie foto + video)

19 May 2016 7788

Geanina Terceanu, arestată de Raluca Moroşanu. I-a dat o veste proastă lui Nicuşor Constantinescu (documente)

24 Nov 2015 4436

Judecătorul Dumitru Mirancea a respins cererea DNA de arestare a lui Nicuşor Constantinescu! (rechizitoriu)

07 Nov 2015 3188

Judecătorul Dumitru Mirancea a respins cererea de arestare a lui Nicuşor Constantinescu

06 Nov 2015 2153

UPDATE - Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, nu se întoarce în arest, aşa cum a cerut DNA (rechizitoriu)

06 Nov 2015 2341

Oprescu, pus în libertate de judecătoarea care a respins arestarea lui Nicuşor Constantinescu

30 Oct 2015 2569