Cum a fost păgubit statul cu 57.000 de euro Aurel Şaramet, învinuit în cazul fraudelor bancare, a garantat şi creditul pentru „prima casă" executată silit din judeţul Constanţa

04aurelsarametfoto.jpgAurel Şaramet, cel care din funcţia de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a sprijinit activitatea infracţională a unei grupări care a obţinut în mod ilegal finanţarea pentru unele proiecte de achiziţii, a fost implicat şi în scandalul executării silite a programului „Prima casă", în urmă cu doi ani.

La acea vreme, creditul obţinut de o spălătoreasă auto de la BCR Sucursala Cernavodă a fost garantat în întregime de stat, prin Fondul Naţional de Garantare, al cărui director era Aurel Şaramet. Contactat telefonic, el a declarat la acea vreme că nu este treaba instituţiei pe care o conduce să verifice documentele pe baza cărora s-a aprobat creditul, ci doar a băncii care acordă creditul.

Prima casă executată silit nu a putut fi vândută nici până în ziua de astăzi, iar statul a fost astfel păgubit cu peste 57.000 de euro.

Este vorba despre un imobil din localitatea Poarta Albă, de pe strada Nucilor nr. 6. Ministerul Finanţelor Publice nu a reuşit să recupereze niciun leu din creditul garantat de stat. La niciuna dintre cele trei licitaţii care s-au organizat pe 7.06.2010, 5.07.2012 şi 09.08.2012 nu s-a înscris nimeni, aşa cum a spus Emil Mihăilescu, directorul executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa.

Nu a fost vândută nici la 15.000 de euro

Iniţial, locuinţa pentru care s-au plătit 60.000 de euro a fost scoasă la licitaţie la preţul de 30.000 de euro, apoi de 15.000 de euro. Nici la acest preţ infim nimeni nu şi-a dorit-o. Acum urmează să se facă o nouă evaluarea a bunului.

Casa, situată la marginea localităţii Poarta Albă, are o soră geamănă. Ea are 76 de metri pătraţi şi este formată din parter şi mansardă. Imobilul este în proprietatea Georgianei Răduţ, din satul Viroaga, situat la 100 de kilometri de Constanţa. Tânăra figurează ca beneficiar al unui credit în valoare de 57.000 de euro pe care l-a primit de la Banca Comercială Română - Sucursala Cernavodă prin programul „Prima Casă". Toată lumea s-a întrebat la vremea aceea cum a obţinut creditul, ea lucrând într-o spălătorie auto într-un cartier mărginaş al Constanţei. Ea a negat în faţa presei că ar fi cerut şi că i s-ar fi dat atâta bănet de la bancă, însă chemată de organele fiscale a recunoscut că „a semnat nişte acte". De pe urma acelor acte semnate, BCR Cernavodă i-a trimis o notificare pentru o datorie de 57.449 de euro. Georgiana are doar opt clase, pe care le-a făcut la şcoala din satul Viroaga.

Cum s-a obţinut creditul?

După primele investigaţii, s-a descoperit că respectivul credit pentru „Prima Casă" a fost accesat printr-o firmă fantomă. Conform declaraţiilor celor de la Fisc, împrumutul s-a obţinut pe baza unei adeverinţe de venit eliberate de SC Milcrist Transport SRL din Ovidiu, din care reieşea că persoana în cauză este coordonator trafic, probabil pe un salariu bunicel. După ce statul a fost păgubit cu 57.000 de euro, s-au schimbat condiţiile de creditare pentru prima casă. Prima dată, întreg împrumutul era garantat de stat. Beneficiarul plătea sau nu plătea, banca îşi primea banii. Mai nou, este responsabilă şi banca şi garantează pentru jumătate din sumă.

Cercetat în libertate

Acum, Aurel Şaramet el este implicat într-un alt scandal. Pe baza unor documente falsificate, s-a obţinut finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, Alexandru Claudiu Cercel-Duca - vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu - angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.

Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în urma cercetărilor din acest dosar, va fi cercetat în libertate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 301

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 839

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 782

O agenție de turism s-a mutat la Constanța și și-a reluat activitatea după șapte ani

21 Apr 2024 413

Ce planuri are Horia Constantinescu pentru lucrările de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

20 Apr 2024 661

Constanța Programul Teatrului „Căluțul De Mare” în următoarea perioadă

19 Apr 2024 387

Firma Kaad Print SRL din județul Constanța își schimbă sediul social

18 Apr 2024 338

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4794

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 458

Imobiliare Constanța Firma administrată de un consilier local PSD modifică din nou proiectul de pe bulevardul Aurel Vlaicu

13 Apr 2024 723

Intervenție a pompierilor ISU Dobrogea la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 2512

Ce spune Aurel Butnaru, despre incendiul izbucnit la Hotelul Parc din Stațiunea Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1315

Știri Constanța Accident rutier pe strada Cerealelor din localitatea Tuzla

09 Apr 2024 678

Pieton rănit într-un accident rutier pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

09 Apr 2024 716

Cumpărări directe Constanța Primăria Năvodari închiriază autocisternă pentru udat spații verzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1031