De unde vine teama lui Mazăre? Parchetul General al României a cerut informaţii cu privire la dosarul Zvastica

Primarul Constanţei are o nouă spaimă: el spune că procurorii ar vrea să-i redeschidă dosarul pentru portul zvasticii. Coincidenţa, probabil, face ca magistraţii bucureşteni chiar să se fi interesant recent de cazul său, spun surse judiciare.

Prezent joi seara la o emisiune de televiziune, la România TV, edilul Radu Ştefan Mazăre le-a mărturisit reporterilor că ar deţine informaţii potrivit cărora s-ar pregăti un nou episod împotriva sa în mediul anchetatorilor. Mai exact, primarul ar fi declarat că ar fi fost informat că „a venit o nouă procurăriţă şi că ar vrea redeschiderea dosarului «Zvastica»“.

De menţionat că, în dosarul cu pricina, primarul din Constanţa a fost cercetat ani la rând de procurori, după ce la o prezentare de modă a defilat îmbrăcat în costum de ofiţer german şi ar fi avut în ţinuta sa inclusiv o zvastică. După ce a fost plimbat între poliţie şi diferite unităţi de parchet din Constanţa, dar şi din capitală, în cele din urmă dosarul cu pricina a fost închis definitiv în cursul anului 2011. La momentul respectiv, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au ajuns la concluzia că faptele de care ar fi fost suspectat primarul oraşului nu se confirmă, întrucât chiar dacă acesta s-a defilat cu zvastica pe costum, acţiunea era în cadrul unei prezentări de modă. Cu toate acestea, primarul se teme că dosarul s-ar putea redeschide.

Daniel Morar....



În acest sens, trebuie menţionat că, întâmplător sau nu, legat de suspiciunile primarului cu privire la eventualii noi magistraţi care ar dori (re)anchetarea lui în cazul cu zvastica, potrivit unor surse judiciare, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României chiar s-ar fi interesat de cazul său. Mai exact, conform aceloraşi surse apropiate cazului, reprezentanţii Parchetului General ar fi solicitat relaţii cu privire la celebrul dosar Zvastica în urmă cu relativ puţin timp. Cu alte cuvinte, solicitările privind informaţiile despre dosar le-ar fi parvenit procurorilor constănţeni la începutul acestui an, în urmă cu aproximativ două luni. Adică oarecum în aceeaşi perioadă în care s-ar fi schimbat şi conducerea Parchetului General, iar interimatul este asigurat de fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar. Culmea, Morar este cunoştinţă veche a primarului, care, de-a lungul anului 2005, i-a făcut mai multe plângeri pentru un comportament pe care edilul îl cataloga drept abuziv. Revenind însă la cazul „Zvastica“, procedural vorbind, surse informate spun că un dosar penal poate fi redeschis oricând dacă există informaţii sau indicii noi care pot duce la soluţionarea lui. Ceea ce ar însemna că dosarul Zvastica ar putea deveni un caz pururea deschis pentru primarul din Constanţa. Rămâne însă de văzut dacă temerile edilului se vor confirma şi procurorii îi vor redeschide dosarul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mihai

16 Mar, 2013 18:21

ULISE, OFITER SS, SAMURAI...PE CAND SI UN EDIL? UN EDIL ADEVARAT CARE SA FIE IN SLUJBA COMUNITATII. PE CAND UN ORAS CARE SA RIVALIZEZE CU TIMISOARA, ARAD, BRASOV, SIBIU?

constanteni

16 Mar, 2013 11:28

Ce "frumusete" are in planul secund.....brrrrrrrrrr......Pai noi cu asa ceva ne prezentam ?

alo

16 Mar, 2013 09:22

Da Doamne!Dar mult mai spectaculos si consistent ar fi un dosar RETROCEDARI.Si un control al Curtii de conturi s-ar impune.

Articole asemanatoare

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 113

În județul Constanța Sportiva Ana Andreea Beatrice va deveni cetățean de onoare al Mangaliei

03 May 2024 147

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Simonei Elena Radu, consilier achizițiii publice la Comuna Cerchezu (DOCUMENTE)

02 May 2024 425

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 511

Bancherul Gheţea Radu Graţian, suspectat de ucidere din culpă! Judecătoria Constanța anunță primul termen în dosar (DOCUMENT)

30 Apr 2024 555

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 532

Modificări în conducerea unei firme de eoliene din Tulcea, din care face parte și constănțeanul Donchi Pufleni

29 Apr 2024 495

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 637

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea celebrelor bariere în Stațiunea Mamaia?

28 Apr 2024 1524

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 732

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6126

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 479

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 533

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 513

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 aprilie 2024

26 Apr 2024 528