Doi constănţeni, presupuşi şefi de grupareŞeful Vămii din Călăraşi a fost reţinut de procurorii DIICOT

motorina-florindansecareanusursafacebook.jpgÎn dosarul cu Guliu mai sunt cercetaţi: Viorel Cămăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor, Dan Florin Secăreanu, fost şef al SIPI Constanţa, Alexandru Codruţ Marta, fost şef de cabinet al fostului preşedinte ANAF, Sorin Blejnar, fost şef ANAF, dar şi alte persoane

Ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a 13 inculpaţi, dintre care patru funcţionari vamali, membri ai unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală cu produse energetice - combustibili. Organele de anchetă susţin că trei persoane, două fiind din Constanţa, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, vizând prejudicierea bugetului de stat în modalitatea sustragerii de la plata accizelor aferente operaţiunilor comerciale efectuate cu motorină Euro 5, comercializată pe piaţa internă. Ca un făcut, numele celor trei presupuşi şefi de grupare apare într-un dosar de evaziune fiscală unde s-a estimat un prejudiciu de 15 milioane de euro. În această ultimă cauză este cercetat Dan Florin Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, Viorel Comăniţă, fostul şef al Vămilor din România, Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, Alexandru Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Blejnar etc.

motorina-GuliuGeorge.jpgRevenind la ancheta DIICOT Craiova, organele de anchetă au arătat că „inculpaţii Guliu George, Chirvăsitu Dumitru şi Jugănaru Andrei-Florin au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, vizând prejudicierea bugetului de stat în modalitatea sustragerii de la plata accizelor aferente operaţiunilor comerciale efectuate cu motorină Euro 5, comercializată pe piaţa internă". „Activitatea infracţională a fost sprijinită de către inculpaţii Voicu Ion, având calitatea de director al Direcţiei Judeţeane pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, şi Anton Andrei, Andronescu Adrian şi Nicolescu Dan, funcţionari vamali, prin efectuarea unor controale formale la societăţile comerciale implicate şi prin asigurarea unor spaţii necesare funcţionării societăţilor. În fapt, membrii grupării au achiziţionat cantitatea de peste 11.000 tone motorină Euro 5, în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, prin antrepozitul fiscal situat în mun. Călăraşi", potrivit DIICOT. Procurorii spun că, „în realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip «fantomă», fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la suma de 4 milioane de Euro. Procurorii DIICOT au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a 16 inculpaţi".

Strânse legături la Constanţa

La data de 10 iulie, Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat efectuarea de cercetări penale faţă de George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, Constanţa, acuzat de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. Alături de acesta, DNA îl mai cercetează pe Dumitru Chirvăsitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, Constanţa, şi Florin Andrei Jugănaru, administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti. Cei doi sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. După cum arătam mai sus, alături de Guliu mai sunt cercetaţi: Viorel Cămăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor, Dan Florin Secăreanu, fost şef al SIPI Constanţa, Alexandru Codruţ Marta, fost şef de cabinet al fostului preşedinte ANAF, Sorin Blejnar, fost şef ANAF, dar şi alte persoane. În această cauză, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat, potrivit oamenilor legii, cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 680

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 569

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 730

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 991

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1308

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1583

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 988

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 776

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 618

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 821

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 691

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1019

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 619

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 747