UPDATE 2 Doi pacienți au murit într-un incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești. A fost activat planul roșu de intervenție (GALERIE FOTO+VIDEO)

  • Incendiul s-a manifestat la parter pe o suprafață de 20 mp, fără flacără cu degajare de fum.
Un incendiu a izbucnit în această dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase suport Covid Movila Vulpii din Ploiesti. Doi pacienți au murit iar o asistentă medicală a suferit arsuri grave. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, slt, Raluca Vasiloae, incendiul s-a manifestat la parter pe o suprafață de 20 mp, fără flacără cu degajare de fum.

„Din primele informații 2 pacienți sunt decedați. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roșu Județean. 20 de pacienți au fost evacuați. La fata locului au fost mobilizate 6 autospeciale de lucru cu apă și spuma, o descarcerare și 20 ambulante SMURD și SAJ cu 57 de pompieri militari“ - a declarat Raluca Vasiloae.


În jurul orei 5.30 incendiul a fost lichidat. Pacienții decedați sunt doi bărbați de 74 și 75 de ani. Alte 8 persoane au fost evacuate și transportate la Spitalul Județean Ploiești. 

„În salonul în care se manifesta incendiul erau doar 2 pacienți (cei care au decedat). Pe secție erau 21 de pacienți, 16 au fost evacuați , 3 au refuzat transportul și cele 2 care au decedat. O infirmiera care se afla în salon sa îngrijească cei doi pacienți a suferit arsuri pe 40% suprafață corporala“ - a mai declarat pentru ZIUA de Constanța Raluca Vasiloae.


UPDATE: Oficial de la Ministerul Sănătății. Spitalul din Ploiești nu avea autorizație de funcționare la incendii

Urmare a informațiilor primite din partea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cei 15 pacienți transferați din secția exterioară sunt, în acest moment, în stare stabilă și au rămas internați în unitatea sanitară unde primesc asistență medicală de specialitate. Unul dintre pacienți se află internat în secția ATI, iar ceilalți 14 într-o secție medicală COVID-19.

Cadrul medical care a fost transferat în această dimineață la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București se află, în prezent, în evaluare medicală, are arsuri pe o suprafață de aproximativ 20% din suprafața corporală și a solicitat să nu fie transmise public alte informații despre starea sa de sănătate.

La Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Inspecția Sanitară de Stat a efectuat acțiuni de verificare în ultimii doi ani, în conformitate cu competențele deținute.

În anul 2020, au fost aplicate 10 amenzi în valoare de 65 000  lei, din care pentru Sectia de Boli Infecțioase - laborator analize medicale a fost aplicată o amendă  de 3000 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale.

În cadrul controlului efectuat în luna august 2021 de către inspectorii sanitari, unitatea sanitară ploieșteană a fost amendată cu suma de 20.800 lei pentru deficiențe legate de procesul de dezinfecție și de aplicarea  protocoalelor privind dezinfecția și curățenia. La secția exterioară nu au existat deficiențe constatate în acest an.

Menționăm că, în conformitate cu ultimele informații primite de la reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență, unitatea sanitară nu are autorizație la incendiu. 

UPDATE: Oficial de la ISU Prahova: Secția de Boli Infecțioase a fost verificată și sancționată contravențional cu amendă 10.000 lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.


În această dimineață pompierii prahoveni au fost în alertă după producerea unui incendiu la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Ploiești.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 20 mp cu flacără deschisă și degajări mari de fum. În salonul în care se manifesta incendiul se aflau 2 pacienți de 74 și 75 de ani, care din păcate au decedat. Totodată în acest salon se aflau o asistentă și o infirmieră care supravegheau pacienții. Infirmiera a fost rănită în urma incendiului prezentând arsuri fiind transportată de urgență la Spitalul Floreasca.

Având în vedere fumul dens degajat pe secția în care se aflau 21 de pacienți s-a luat decizia evacuării, astfel: 16 la Spitalul Județean Ploiești, 3 au refuzat transportul la spital și cei 2 care au decedat.

La ora 4,36 la nivelul județului a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost mobilizate operativ 5 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție la accidente colective și calamități, 2 descarcerări, 9 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și 1 autospecială de grupă operativă cu 68 de pompieri militari. În sprijin au fost mobilizate 7 ambulațe SMURD și 7 autospeciale de transport victime multiple de la I.S.U. BIF. Totodată, în sprijin au acționat 17 echipajele de la Serviciul Județean de Ambulanță, 7 autospeciale cu 27 cadre de la IJJ Prahova și 37 de cadre de la IPJ.

Spitalul a avut o autorizație de securitate la incendiu emisă în anul 2010, ulterior a obținut o altă autorizație în anul 2014, între timp au mai fost făcute recompartimentări, modernizări și schimbări de destinație pentru care nu s-a solicitat autorizație de securitate la incendiu.

În luna februarie a.c., Secția de Boli Infecțioase a fost verificată și sancționată contravențional cu amendă 10.000 lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.

Urmează să se stabiliească, cu exactitate cauza probabilă de producere a evenimentului.

Sursa foto + video: ISU Prahova

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 531

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 298

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 220

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 368

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 249

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 297

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 534

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 288

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 585

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 232

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1373

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 494

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 263

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 475

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 427