Doi soți, suspectați că timp de opt ani au obligat o persoană cu probleme psihice și fizice să cerșească

La data de 07.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, exploatarea cerșetoriei, complicitate la infracțiunile de trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei și instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă.  

Potrivit DIICOT, s-a reținut că,  în perioada aprilie 2015 –  octombrie 2023, doi dintre inculpați (soți) au recrutat o persoană vătămată majoră și  profitând de starea acesteia de vădită vulnerabilitate cauzată de afecțiunile fizice și psihice  precum și de  lipsa mijloacelor de subzistență au adăpostit-o în  diferite imobile și au transportat-o în mai multe localități din județele Botoșani, Cluj, Suceava și Vaslui, unde au determinat-o, prin constrângere, să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material, însușindu-și sumele de bani rezultate din această activitate ilicită.  

„Din cercetările efectuate a mai rezultat că, în perioada august-octombrie 2023, cei doi inculpați au fost sprijiniți în activitatea infracțională de o altă  inculpată, care la solicitarea lor, a supravegheat-o pe victimă și a  condus-o în locuri aglomerate pentru a obține  venituri mari din practicarea cerșetoriei.
Totodată, în sarcina primei inculpate s-a reținut săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, constând în faptul că,  i-a solicitat  unui martor să nu declare adevărul în legătură cu exploatarea persoanei vătămate.  
La data de 08.11.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, a dispus arestarea preventivă a doi inculpați (soți) pentru care a fost formulată propunerea, iar față de  cea de a treia inculpată s-a  dispus măsura controlului judiciar de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava“ - au precizat procurorii DIICOT. 

Activitățile judiciare au fost realizate  împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava.

„Suportul de specialitate a fost asigurat către  Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai menționat procurorii DIICOT.

Citește și: 

Suspect de trafic de droguri, reținut de procurorii DIICOT! Ce au găsit anchetatorii în locuința acestuia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femeie depistată pe Șoseaua Mangalia din Constanța în timp ce cerșea folosindu-se de un copil de un an

23 Feb 2024 874

Percheziții în județul Constanța într-un dosar de cerșetorie și trafic de minori. Victimele, exploatate în municipiul Mangalia și stațiunile Neptun, Jupiter și Venus

11 Nov 2022 1583

Patru minori, depistați la cerșit în zona Tomis III din municipiul Constanța. Ce măsuri au aplicat autoritățile

20 Oct 2022 1198

Femeie cu un bebeluș în brațe prinsă la cerșit în apropierea unui supermarket din Constanța

20 Jun 2022 1575

Românce deghizate în femei musulmane, prinse la cerșit în Franța. Câștigau sume impresionante

06 May 2022 1503

Pentru a cerși pe străzile din Suedia, va fi nevoie de o autorizație

05 Aug 2019 2111

Amenzi de mii de lei aplicate de polițiștii locali din Constanța în Mamaia și Satul de Vacanța. Ce nereguli au fost sancționate (galerie foto)

25 Aug 2018 1704

Constanța. Dosar penal pe numele unor femei ce se foloseau de copii pentru a cerși. În ce zonă au fost depistate suspectele

20 Jul 2018 1698

Pedepse mai mari pentru cei care folosesc copii sau persoane cu dizabilități la cerșit. Propunerea, adoptată tacit de Senat

02 May 2018 1954

Dosar penal pe numele unei femei care folosea trei copii la cerșit. Suspecta depistată într-o piață din Constanța

02 Feb 2018 1804

Constanța. Femeie prinsă în flagrant în timp ce se folosea de trei minori pentru a cerși

16 Dec 2017 2453

Constanța. Dosar penal pe numele unei tinere care cerșea cu un copil de 4 luni în brațe

19 Aug 2017 2099

La cerşit, din nou, în zona Sălii Sporturilor din Constanța

29 Apr 2017 4670

Editorial Cu cerşitul prin Constanţa

20 Jun 2014 2861