Firma Shark a vrut să tragă de timp în cazul scafandrilor Zarafu şi Ispas?

cap_2.jpgSchimbare de situaţie în cazul scafandrilor dispăruţi Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas. Deşi sunt singurii care deţin avizul autorităţilor portuare pentru a cerceta epava cargoului Medy, unde se presupune că s-ar afla trupurile celor doi, şefii societăţii comerciale Shark SRL nu doresc să mai coboare în apă.

Cel puţin asta susţine Paul Brânză, şeful Autorităţii Navale Române (ANR). Potrivit acestuia, „în procent de 90% cei de la Shark nu vor intra în apă". Directorul Autorităţii Navale Române îşi continuă declaraţia afirmând că cei de la Shark „cunosc, în mare, situaţia şi ce s-a întâmplat", motiv pentru care nu vor să se mai implice. Contactat telefonic, Gabriel Lucian Bălan, unul dintre patronii firmei Shark, nu a dorit să comenteze pe marginea spuselor şefului ANR, precizând, scurt, că se află în străinătate şi că nu poate vorbi. „Nu sunt în ţară! Nu ştiu cine şi ce spune. Fiecare să-şi asume responsabilitatea celor declarate", a conchis Bălan. SC Shark SRL este condusă de Gabriel Lucian Bălan şi de Gheorghe Oancea, acesta din urmă fiind şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor şi Salvamarilor Profesionişti din România. Unitatea condusă de cei doi are permisiunea şefilor din port să cerceteze nava Medy încă de acum trei săptămâni. Motivul oficial pentru care scafandrii de la Shark nu au intrat până acum în navă sunt obligaţiile contractuale. În cazul în care nici societatea comercială mai sus precizată nu va mai dori să facă cercetări în acest caz, speranţele ca trupurile scafandrilor Zarafu şi Ispas să mai fie găsite scad vertiginos. Nu este de omis faptul că, potrivit unui raport oficial, nava specializată în intervenţii cu scafandri „Grigore Antipa", aparţinând Centrului 39 Scafandri din Forţele Navale a cercetat, în perioada 13-17 septembrie, epava Medy. Scafandrii militari au făcut o inspecţie vizuală, atât cu echipe de scafandri, cât şi cu robotul subacvatic (ROW) a ambelor borduri ale epavei de la prova la pupa, precum şi o scanare cu sonarul pe o distanţă de 20 de metri în jurul epavei, a fost inspectat castelul epavei de la puntea de comandă până la puntea principală, fiind vizualizat cu proiectorul fiecare hublou al cabinelor epavei, s-au căutat eventuale urme şi indicii (fir ghid, uşi blocate sau legate cu saulă) pe unde ar fi putut intra în epavă cei doi scafandri dispăruţi. De asemenea, a fost verificată comanda de navigaţie a epavei, puntea bărcilor, puntea dunetă, puntea teugă şi puntea principală. A fost verificată ieşirea de urgenţă din sala maşinilor aceasta fiind situată pe puntea principală şi acoperită în întregime cu fierul vechi căzut din cele două magazii prova. Scafandrii militari au pătruns în epavă pe la nivelul punţii dunetă şi s-au verificat cabinele şi culoarele (acestea fiind foarte înguste şi greu accesibile) care duceau spre sala maşinilor; dar nu a fost găsit niciun indiciu care să arate faptul că pe acolo ar fi trecut cei doi scafandri.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

vera

22 Oct, 2010 13:00

Eu nu mai am incredere in cuvantul nimanui cand vine vb de PORTUL CONSTANTA, cum sa am incredere cand toata lumea e neam cu toata lumea si fiecare are interese materiale peste tot??? Cum sa cred k se va intra vreodata cand toata lumea se fofileaza, cum sa mai cred vreodata in ADEVAR SAU IN JUSTITIA ROMANA? Cand tot portul Constanta e patat de urma banilor facuti murdar...CHIAR NU MAI ARE NIMENI CONSTIINTA! NUMAI VAD DECAT BANI! SA NU UITE NIMENI K IN MOMENTUL IN CARE MORI NU IEI CU TINE NIMIC DIN LUMEA ASTA! singurele lucruri care iti raman sunt sufletul , iar acesta iti ramane doar dc ai fost un om cu constiinta curata si cu suflet...asa ca MAFIOTILOR DIN PORT LE DORESC CAT MAI MULTE BUNURI MATERIALE PE LUMEA ASTA SI NEGURA PE LUMEA CEALALTA!!!

FAMILIA

22 Oct, 2010 08:53

AVEM INCREDERE IN CUVANTUL D-LUI OANCEA

prietenii

22 Oct, 2010 08:35

musamalizare......musamalizare.... RUSINE PTR. AUTORITATI SI DACA SHARK-UL NU VA INTRA ATUNCI D-NUL OANCEA VA AVEA CONSTIINTA CURATA ,CA DOAR E PRESEDINTELE ASOCIATIEI SCAFANDRILOR......

vera

22 Oct, 2010 01:44

traim intr-o tara plina de hiene...toti spun ca intra pt a-si face reclama prin ziare si cand ii pui in fata faptului implinit fug ca niste potarnichi...RUSINE PE SHARK !!! DL BALAN SUNTETI UN MINCINOS!!! am stat de vb personal si mi-ati promis si mie si parintilor lui Catalin ca veti intra dupa ce terminati conducta de montat!!! Cred ca intre timp ati aflat cat de mare e mafia si miza politica si v-ati hotarat sa va retrageti...ASA SA AJUTE DUMNEZEU TUTUROR VINOVATILOR! SE STIU EI PREA BINE CARE SUNT!!! O SA MA ROG PT SANATATEA VOASTRA...cu aceasi tarie cu care l-ati ajutat si voi pe Cristi...stati bine in casele vostre?dormiti bine noaptea? sper sa va bantuie , sa aveti cosmaruri sa nu mai puteti fi oameni ...eu fara Cristi nu mai sunt om, am pierdut tot ce iubeam mai mult in lumea asta falsa...mi-e greu sa vad ca toata lumea ma ajuta si de fapt nimeni nu face nimic...vorbe...am obosit si nu stiu cu cine sa ma mai lupt...MAFIA E PREA MARE IN PORTUL CONSTANTA iar slujile se stiu ei care sunt se chinuiesc sa spele urmele...DUMNEZEU E SUS SI VEDE TOT!!!

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 671

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 525

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 747

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 628

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 558

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 844

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 582

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 683

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 726

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 557

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 599

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 560

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 801

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3414

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14334