Fostul şef al IPJ Constanţa este consilier personal Cu ce se ocupă comisarul-şef Dumitru Catană la Ministerul de Interne

02_Catana_-_Dumitru_Catana_01.jpgPensionat încă de la jumătatea anului 2011, comisarul-şef în rezervă Dumitru Catană, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, ocupă, de puţină vreme, unul dintre posturile de consilieri personali ai ministrului Afacerilor Interne.

Potrivit unei adrese remise cotidianului nostru de Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul ministerului de resort, comisarul-şef Dumitru Catană este „încadrat în funcţia de consilier personal la Cabinetul ministrului Afacerilor Interne". Oficialii direcţiei mai sus precizate susţin că principalele atribuţii prevăzute în fişa postului aparţinând fostului şef al IPJ Constanţa sunt de a consilia ministrul Afacerilor Interne cu privire la activităţile specifice structurilor de ordine şi siguranţă publică, de a îndeplini atribuţiile pentru care este delegat de ministru şi de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile prevăzute de actele normative pentru funcţia de consilier al ministrului Afacerilor Interne. Direcţia Informare şi Relaţii Publice mai arată că Dumitru Catană a fost încadrat la Cabinetul ministrului în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare. Comisarul-şef Dumitru Catană a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei Judeţului Constanţa la data de 19 august 2010. Pe 8 iunie 2011, Catană a împlinit vârsta de 55 de ani, dată la care comisarul-şef a ieşit la pensie. Dumitru Catană este absolvent al Academiei Navale (fostul Institut de Marină), Facultatea de Electromecanică. Până în anul 1991 a activat în flota română, iar în perioada 1991 - 1993 a lucrat la o companie renumită în Franţa, Opal Ferry. Între anii 1993 şi 1999, fostul şef al IPJ Constanţa s-a angajat la Ministerul Transporturilor, departamentul Convenţii Internaţionale din cadrul Inspectoratului Navigaţiei Civile. După o perioadă petrecută la Bancpost, pe postul de inspector de credite, Catană a activat ca specialist în domeniul naval, la Poliţia Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) - Ministerul de Interne. Între anii 1999 şi 2009, Dumitru Catană a derulat activităţi specifice în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie şi Informaţii a Ministerului de Interne (director al Diviziunii de Securitate şi director adjunct al Departamentului de Management, şef Sector, tot în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie şi Informaţii). În 2009, Catană a fost transferat la IGPR în funcţia de şef al serviciului la Direcţia Rutieră, după care s-a mutat la Oficiul Naţional de Protecţie a Martorilor. De aici, a venit în fruntea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

În altă ordine de idei, este de menţionat că, potrivit Ministerului Afacerilor Interne, Cabinetul ministrului Afacerilor Interne este format, printre alţii, şi din Teodor Iulian Gheorghe, Nicolae Florea, Dumitraşcu Costinel, Mihaela Codreanu, Haiduc Adriana Elena, Manyura Milan Miroslav şi Dumitru Catană.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 471

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 414

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 312

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 331

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 708

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 445

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 401

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 380

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 471

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 464

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 508

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 709

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 355

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 408