Fregata „Regina Maria” a plecat în misiune (galerie foto)

Primul ministru al României, Victor Ponta, şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, au participat, ieri, de la ora 10.00, în Portul militar Constanţa, la ceremonia de plecare în misiune a fregatei „Regina Maria”. Mai mult decât atât, la eveniment a fost prezent şi edilul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, precum şi şefii autorităţilor locale.
 
Conform datelor oficiale, fregata va participa, în perioada 1-30 octombrie, la Operaţia „Active Endeavour”, sub comandă NATO, în Marea Mediterană. Aceasta este a IV-a participare a navei şi a VIII-a a Forţelor Navale Române în cadrul acţiunii de monitorizare a traficului naval şi aerian în scopul combaterii traficului ilegal şi acţiunilor navale asimetrice. La ceremonie vor participa oficialităţi militare, reprezentanţi ai autorităţilor locale, veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere, precum şi membri ai familiilor echipajului. De menţionat că Fregata „Regina Maria” are un deplasament de 4.900 de tone, lungimea de 148,2 metri, lăţimea de 14,75 metri şi un pescaj maxim de 6,4 metri. Nava poate dezvolta viteze de până la 30 de noduri şi dispune de o autonomie de 4.500 de mile marine. Propulsia este asigurată de 4 turbine Rolls Royce, iar sistemele electrice de la bord sunt alimentate de 4 generatoare Diesel de câte 1 MW.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu va fi prezent mâine la Constanța

10 Apr 2024 760

Ministerul Apărării a bătut palma cu Omniasig pentru asigurarea Fregatei Regina Maria 222 și a Dragorului Maritim 30 (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 916

Fregata „Regina Maria”, participare la ceremoniile dedicate sărbătoririi centenarului proclamării Republicii Turcia

27 Oct 2023 784

Sosirea Fregatei „Regina Maria” în Portul Militar Constanța, la final de misiune NATO în Marea Mediterană (FOTO)

11 Oct 2023 728

Final de misiune pentru Fregata „Regina Maria”! Nava militară revine în portul militar Constanța

09 Oct 2023 860

Fregata „Regina Maria” a finalizat, cu succes, cea de-a doua etapă a Operației „Sea Guardian” 23

06 Oct 2023 1058

Exercițiu tactic pe Marea Neagră cu trageri de luptă. Sute de militari au participat

29 Jun 2023 992

Ministerul Apărării Naționale, act adițional cu Șantierul Naval Mangalia pentru Fregata „Regina Maria“! (DOCUMENT)

13 Jun 2023 1265

Fregata „Regina Maria” a ajuns în Portul militar Constanța după ce a tranzitat strâmtoarea de intrare în Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Dec 2021 1997

Fregata „Regina Maria” a tranzitat strâmtoarea de intrare în Marea Neagră. Când va sosi în portul militar Constanța

04 Dec 2021 1772

Fregata „Regina Maria”, a treia misiune Nato din anul 2021, încheiată cu succes

03 Dec 2021 1443

Exercițiu organizat de Forțele Navale ale Turciei. A participat fregata „Regina Maria”. Despre atacul de la țărm asupra sistemelor informatice

21 Nov 2021 1323

Fregata „Regina Maria“- contribuția la menținerea unei capacități de reacție adecvate la nivelul NATO (FOTO)

18 Nov 2021 1446

Fregata „Regina Maria” a primit aprecieri la finalul exercițiului Dogu Akdeniz 21 (GALERIE FOTO)

14 Nov 2021 1540

Forțele Navale Române. Fregata „Regina Maria“, la Exercițiul „Dogu Akdeniz 21“

04 Nov 2021 1499