Genţi Burberry, reţinute de vameşi

Ieri, inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au reţinut mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 80.000 de euro, ca urmare a controlului efectuat asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială din Bucureşti.

Inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială din Bucureşti.

Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au reţinut 2.390 de centuri pentru spate cu magneţi, 400 de brăţări din textile cu magneţi marca DRX Levines şi 150 genţi din textil marca Burberry, articole susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 80.000 euro.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incident șocant în Franța Un român a fost prins cu doi adolescenți vietnamezi ascunși în gențile de voiaj din portbagajul său

02 Feb 2024 803

Genți de mână mici pe care le vor iubi pasionații de modă în 2024

18 Jan 2024 1538

De la Bihor la Chateau de Versailles Mircea Cantor adaugă magie românească în lumea Dior (VIDEO)

06 Dec 2023 1267

Constanța Peste 1000 de genți de voiaj nedeclarate, depistate într-un container sosit din China

21 Feb 2023 1114

Noile modele de genți pentru vară

29 Jun 2021 1698

Constanța Activități de prevenire a infracțiunilor de furt

13 Apr 2021 1441

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare. Care a fost prejudiciul

19 Dec 2019 1819

Ce au confiscat poliţiştii de frontieră la Vama Veche

17 Jul 2019 1517

O firmă din Sibiu va livra genţi de mână pentru conductorii şi electricienii SNTFC CFR Călători SA (document)

12 Sep 2018 2284

Constanţa Genţi în valoare de peste 100.000 de euro, descoperite în urma unui control

24 Mar 2017 2920

Editorial Ştim să tăcem în limba noastră, cum nu ştim în vreo altă limbă

30 Nov 2016 2758

Mii de genţi de umăr nedeclarate, descoperite în Portul Constanţa

30 Sep 2016 2833

CCINA ne ajută să ne schimbăm garderoba Începe cea de-a 68-a ediţie a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte TINIMTEX (galerie foto)

13 Sep 2016 3322

Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, despre misterul genţii Hermes „A costat în jur de 10.000 de dolari“

24 Apr 2015 1904

Judecătorii au decis menținerea pedepselor Agenţi de pază din Năvodari, suspectaţi de lipsire de libertate în mod ilegal

28 Dec 2014 3206