Iată bilanţul DNA Constanţa pentru anul trecut

Activitatea Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa aferentă anului 2012 se caracterizează prin continuitate lucrativă şi determinare instituţională. Rezultatele pozitive obţinute în anul 2012 reprezintă o extensie a traiectoriei profesionale iniţiate în anii precedenţi. S-a acţionat preponderent în plan preventiv, fiind adoptate instrumente de lucru menite să genereze o bună conştientizare a lucrătorilor ministerului în ceea ce priveşte consecinţele implicării în acte de corupţie, iar în plan investigativ şi procedural s-a reuşit instrumentarea unor dosare complexe şi dificile.

Astfel, în anul 2012, activitatea de prevenire a fost materializată în 111 activităţi de prevenire, la care au participat 2.694 de lucrători MAI (515 cu funcţii de conducere şi 2.179 cu funcţie de execuţie)

Printre activităţile semnificative organizate pe linie preventivă se evidenţiază cele de instruire desfăşurate cu personalul de ordine publică în baza Planului comun de măsuri privind prevenirea faptelor de corupţie în rândul personalului din cadrul formaţiunilor de ordine publică, încheiat între DGA şi IGPR, cât şi activităţile de informare realizate cu personalul cu funcţii de conducere din toate structurile MAI din judeţul Constanţa, în baza Notei-Raport privind desfăşurarea unor activităţi de informare în domeniul prevenirii corupţiei cu personalul de conducere din cadrul MAI, document aprobat de ministrul Afacerilor Interne.

În ceea ce priveşte activitatea de relaţii cu publicul, în perioada analizată, SJA Constanţa a primit 43 de petiţii, toate soluţionate conform prevederilor legale în vigoare.

S-au primit 15 sesizări efectuate la linia gratuită TELVERDE, din care 5 au condus la iniţierea unor dosare penale.

Una dintre componentele principale ale activităţii DGA în anul 2012 a fost reprezentată de activitatea de combatere a actelor de corupţie în care au fost implicaţi lucrători ai ministerului.

Astfel, s-au înregistrat un număr de 77 de dosare penale şi 109 delegări de competenţă, 43 dintre acestea fiind din sesizarea proprie a Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa.

Pe genuri de infracţiuni, au fost instrumentate 52 de dosare penale (32 de luare de mită, 10 de dare de mită, 8 de trafic de influenţă şi 2 la Legea 78 din 2000) pentru infracţiuni de corupţie, precum şi 25 de dosare penale pentru alte infracţiuni.

Ca urmare a activităţilor procedurale întreprinse de către poliţia judiciară a SJA, procurorii au dispus începerea urmăririi penale în 27 de dosare, respectiv de către DNA în 7 dosare, iar PÎCCJ - unităţi teritoriale în 20 de dosare. În ceea ce priveşte activitatea de prindere în flagrant, SJA Constanţa a organizat şi derulat 12 astfel de acţiuni, din care 8 la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi 4 la solicitarea DNA - ST Constanţa. Ca urmare a acţiunilor de flagrant, au fost reţinute 19 persoane, din care: un ofiţer de poliţie, un agent de poliţie, un agent din cadrul penitenciarului, un funcţionar public şi 15 civili.

În cursul anului 2012 s-a remarcat o menţinere a cazurilor în care poliţiştii au denunţat intenţia unor persoane de a le oferi mită. Astfel, un număr de 10 dosare penale au fost constituite ca urmare a autodenunţurilor făcute de lucrători de poliţie.

În ceea ce priveşte soluţiile dispuse, se evidenţiază cele 16 rechizitorii prin care au fost sesizate instanţele de judecată, 39 de persoane au fost trimise în judecată, din care 10 lucrători de poliţie.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală a persoanelor asupra cărora au fost efectuate cercetări în cadrul lucrărilor şi dosarelor penale sus-menţionate, precizăm: au fost efectuate cercetări cu privire la 177 de persoane, din care 48 au reprezentat personal al MAI.

Ca urmare a activităţilor procedurale derulate, au fost învinuite 110 persoane, iar 97 dintre acestea au fost puse sub inculpare (27 personal MAI şi 70 de civili).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 560

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 876

Raportul complet al activității Curții de Apel Constanța, în 2023! Două posturi de judecător ar putea fi transferate la Curte (DOCUMENT)

25 Mar 2024 710

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 648

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 646

IPJ Constanța, la bilanț! În anul 2023, polițiștii au intervenit în peste 30.000 de situații semnalate prin 112

23 Feb 2024 837

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 719

ISU Delta Tulcea, la bilanț! Salvatorii au participat la peste 3500 de intervenții în anul 2023

08 Feb 2024 802

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa la ora bilanțului pe 2023

26 Jan 2024 699

IGSU În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.600 de situații de urgență!

26 Jan 2024 606

Bilanţul alunecărilor de teren din China a ajuns la 43 de decedați

25 Jan 2024 616

Bilanțul misiunilor salvatorilor din ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 546

LIVE VIDEO+TEXT Polițiștii de Imigrări din Constanța prezintă rezultatele obținute în anul 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 827

MAI Peste 490 de premise de conducere au fost reținute în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 535

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 603