IPJ Constanța Bărbații implicați în scandalul din seara de Florii, sub control judiciar

Foto ilustrativă

Bărbații reținuți de poliție în urma scandalului izbucnit la o petrecere din cartierul Tomis Nord au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

Reamintim că în urmă cu două zile, în seara de Florii, un scandal a izbucnit între mai multe persoane adunate într-un imobil de pe strada Zmeurei.
Oficial de la IPJ Constanța:

Conform comunicatului emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe aleea Zmeurei, are loc un conflict între mai multe persoane.
 
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat șase persoane, trei bărbați și trei femei.
 
În urma cercetărilor efectuate,  a rezultat că alți doi bărbați părăsiseră locul faptei, cu un autoturism, îndreptându-se spre municipiul Medgidia.
 
Din investigațiile efectuate a rezultat că, între persoanele aflate în imobil, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în cursul căruia unul dintre bărbați ar fi fost agrersat fizic, fiindu-i provocată o leziune superficială în zona gâtului, cu un obiect tăietor înțepător.
 
De asemenea, un alt bărbat ar fi fost amenințat cu un obiect tăietor-înțepător.

 
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, cei doi bărbați care ar fi părăsit locul faptei au fost identificați, la scurt timp, la spitalul din Medgidia.
 

Cu această ocazie, s-a constatat că autoturismul cu care aceștia s-ar fi deplasat prezintă distrugeri.
 
În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
 
Toate persoanele implicate se află, în prezent, în custodia poliției.
 
În cauză au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, în urma cărora nu a reieșit risc iminent.
 
A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun, a precizat sursa citată.

Oficial de la IPJ Constanța:

Ca urmare a conflictului din seara de 28 aprilie a.c., când mai multe persoane s-ar fi agresat fizic reciproc într-un imobil de pe strada Zmeurei din municipiul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați.

Aceștia au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Citește și:
IPJ Constanța Scandal în seara de Florii – bătaie și amenințări cu cuțitul, după mai multe pahare de alcool
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Dan Diaconescu, fostul patron OTV, rămâne sub control judiciar

14 May 2024 373

MAI Proiect pentru introducerea monitorizării electronice și la persoanele sub control judiciar sau în arest la domiciliu

13 May 2024 442

Este oficial! Judecătoria Constanța, decizie în cazul lui Dan Diaconescu, fostul patron OTV! (MINUTĂ)

10 May 2024 665

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța Bărbat suspectat de fabricarea și livrarea substanțelor dopante, arestat preventiv. Complicii, sub control judiciar

07 May 2024 464

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 559

Constanța Daniel Rafte, pus sub control judiciar

01 May 2024 875

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 491

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 451

Scandal monstru într-o sală de jocuri de noroc din Ovidiu!

05 Apr 2024 838

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1171

Medicul „vedetelor“ Hussein Shamieh a ajuns la Tribunalul Constanța! Cere revocarea controlului judiciar (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 947

Imagini de la Constanța cu „medicul vedetelor“ Hussein Shamieh, specialist în chirurgie plastică, cere revocarea controlului judiciar (FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 1196

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, plasat sub control judiciar

14 Mar 2024 651

DNA Constanța Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, menținut sub control judiciar (MINUTĂ)

06 Mar 2024 789

Final de anchetă în cazul celor patru judecători din Constanța ce ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă!

19 Feb 2024 824