Judecator „unicat" la Constanta Doina Draguinea, exclusa din magistratura

cap_10.jpgDoina Drăguinea urma să plece la Tribunalul Bucureşti, începând cu data de 15 iunie

Caz unic în magistratura constănţeană. Exact când se pregătea să plece la Tribunalul Bucureşti, judecătoarea Doina Drăguinea, fost preşedinte al Tribunalului Constanţa, a fost exclusă din magistratură, pentru grave abateri disciplinare. Hotărârea a fost luată în cursul zilei de ieri de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii şi poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivate.

Dacă magistratul îşi va exercita dreptul la recurs, va fi automat suspendată din funcţie. În caz contrar, fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa va fi exclus din magistratură după ce hotărârea va rămâne irevocabilă. CSM a găsit-o vinovată pe Doina Drăguinea de săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolele 99 literele h) şi i) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă şi efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile. La sfârşitul lunii octombrie 2009, conducerea Curţii de Apel Constanţa, a sesizat CSM cu privire la gravele abateri ale judecătoarei Doina Drăguinea, care, timp de cel puţin trei ani, a ascuns faptul că nu a redactat cu lunile motivările hotărârilor date în dosare, motivări care ar fi trebuit, potrivit legii, să fie redactate în maxim 30 de zile. După cum se arăta într-un comunicat de presă al Curţii de Apel, Doina Drăguinea era acuzată că a redactat cu mult peste termenul legal un număr considerabil de hotărâri judecătoreşti, situaţia durând de cel puţin trei ani, însă fiind ascunsă de însuşi magistratul în discuţie. Astfel, se mai arăta în comunicat, fostul preşedinte al Tribunalului ar fi încercat să-şi ascundă „restanţele", prezentând o situaţie neconformă realităţii. În calitate de preşedinte de instanţă la vremea respectivă, magistratul în discuţie era cel care avea sarcina de a transmite situaţia redactărilor către Ministerul Justiţiei, însă omitea sistematic să se treacă pe lista „restanţierilor" la motivări. Nu este deloc de trecut cu vederea faptul că, la sfârşitul lunii mai, judecătoarea a solicitat CSM să fie delegată la Tribunalul Bucureşti. Solicitarea i-a fost aprobată, iar pe 15 iunie Drăguinea ar fi trebuit să aibă parte de un nou început, nepătat, în instanţele din capitală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

sophia

15 Jun, 2010 10:53

astfel de "judecatori" impart dreptatea la constanta. rusine CSM-ului ca-i tolereaza. sunt multe astfel de "specimene" care ar trebui de mult timp sa fie excluse din magistratura!!!

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 686

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 572

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 735

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 995

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1311

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1586

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 993

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 779

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 618

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 822

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 693

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 590

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1020

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 748