Marea corupţie luată la bani mărunţi Judecătoria Constanţa, pe lista CSM pentru inspecţie

Consiliul Superior al Magistraturii a decis: toate instanţele din ţară vor fi verificate de inspectorii judiciari cu privire la cazurile de mare corupţie. Iar prin „cazuri de mare corupţie", mai-marii justiţiei se referă la dosarele în care inculpaţii sunt „persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică: parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni/preşedinţi de consilii judeţene etc.". Iar la capitolul acesta, s-ar părea că judeţul Constanţa stă destul de „bine", dat fiind că dintr-un singur foc procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată nu mai puţin de 37 inculpaţi de la Constanţa, în frunte cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, dar şi cu primarul Radu Mazăre.

În urmă cu doar câteva zile, reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au informat că Plenul CSM „a decis efectuarea de verificări directe cu privire la dosarele de mare corupţie aflate pe rolul instanţelor din perspectiva managementului de caz". Mai exact, Secţia pentru judecători a CSM a aprobat componenţa echipei de control, precum şi perioada în care urmează a se efectua aceste verificări. Inspecţiile judiciare urmează să aibă loc în perioada 14 noiembrie 2010 - 20 ianuarie 2012 pentru toate instanţele, excepţie făcând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde controlul a fost stabilit pentru perioada 5 ianuarie 2012 - 20 ianuarie 2012, urmând ca verificările să fie efectuate concomitent cu controlul managerial al întregii activităţi a Înaltei Curţi. De asemenea, în comunicatul CSM se mai arată că „Secţia pentru judecători a CSM a stabilit criteriile care circumscriu «dosarele de mare corupţie»", unul dintre criterii fiind „calitatea persoanelor-inculpaţi în aceste dosare (persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică: parlamentari, miniştri, secretari de stat, conducători ai autorităţilor administrative centrale, prefecţi, consilieri judeţeni/preşedinţi de consilii judeţene etc.)". Totodată, se au în vedere şi aspecte de natură pecuniară, prejudiciul imputat trebuind să se ridice la minim 50.000 de lei, pentru ca dosarul să constituie un caz de mare corupţie. Un ultim criteriu de verificat este reprezentat de „durata procedurilor şi riscul intervenţiei prescripţiei răspunderii penale în raport şi de perioada în care s-a efectuat urmărirea penală".

Exemple de la Constanţa

După ce controalele se vor finaliza la toate instanţele din ţară, termenul pentru depunerea raportului final, însoţit de măsurile propuse de lucrătorii Inspecţiei Judiciare, a fost stabilit pentru data de 27 ianuarie 2012, urmând ca discutarea raportului şi a măsurilor ce se impun să aibă loc în şedinţa din 31 ianuarie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, una dintre instanţele ce ar putea fi vizate şi „vizitate" de Inspecţia Judiciară a CSM în contextul verificărilor privind dosarele de mare corupţie ar putea fi chiar Judecătoria Constanţa, dat fiind că aceasta este instituţia unde se află dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, este judecat pentru abuz în serviciu, iar prejudiciul care i se impută de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie se ridică la circa un milion de euro. Tot de la Constanţa ar mai putea pleca o astfel de „verificare", însă la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă (sau, mai bine zis, unde s-a suspendat) procesul în care primarul Mazăre, preşedintele CJC şi alţi funcţionari din administraţia publică locală şi notari sunt acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu retrocedările terenurilor din Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

csm

29 Oct, 2011 07:43

marea coruptie e la fond-tribunal si curte de apel -marea coruptir nu se judeca pe fond la judecatorie-ce mafie

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 486

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 477

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 519

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 874

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 562

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 493

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 373

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 457

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 785

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 506

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 465

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 439

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 529

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 561