Medic, fără drept de practică în România Doi sirieni care lucrau la un cabinet stomatologic, reţinuţi

foto: Pexels Doi cetăţeni sirieni au fost depistaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore pentru înşelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi fals în înscrisuri, sub semnătură privată.

Oficial de la Poliție 

La data de 30 martie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale a efectuat activităţi operative, în vederea depistării a doi cetăţeni sirieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

„În fapt, unul dintre aceştia a exercitat, în luna noiembrie 2022, profesia de medic stomatolog, fără a avea drept de liberă practică pe teritoriul României, faţă de mai multe persoane, la un cabinet medical stomatologic, din Sectorul 5, fiind ajutat de către un alt cetăţean sirian, care este medic stomatolog, cu drept de liberă practică în România”, informează un comunicat al DGPMB.

Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări s-a reuşit depistarea celor doi bărbaţi, ambii în vârstă de 26 de ani, care au fost conduşi la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar după efectuarea activităţilor procedural-penale s-a dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța GMD Start Go SRL are administrator nou

12 Mar 2024 509

Descoperire la punctul de trecere a frontierei Constanța Polițiștii identifică un bărbat din Siria cu mandat european de arestare

17 Feb 2024 751

Firme Constanța Schimbare semnificativă în conducerea Tarek Fruits SRL! Cine este noul administrator

25 Jan 2024 813

Firme Constanța Muun&Hobby Fruits SRL are administrator nou!

16 Jan 2024 733

Țară condamnată de CEDO pentru deschiderea focului de armă asupra unei ambarcaţiuni cu migranţi

16 Jan 2024 598

Afaceri Constanța Un cetățean sirian a deschis o clinică medicală stomatologică în localitatea Crucea

06 Jan 2024 1024

Calendar ortodox Ce sărbătoare creștină este astăzi, 20 decembrie 2023

20 Dec 2023 1461

Asociat nou în firma unui sirian, deschisă anul acesta. Despre cine este vorba

03 Dec 2023 981

Siria Lovituri ale aviaţiei israeliene în apropiere de Damasc

02 Dec 2023 759

Calendar ortodox 5 noiembrie 2023. Ce sărbătoare este duminică?

05 Nov 2023 1767

Știri Constanța Cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera de stat, descoperiți de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

31 Oct 2023 851

Poliția de Frontieră Română Zeci de documente de identitate descoperite într-un microbuz (FOTO)

19 Sep 2023 720

ARSVOM Operațiune de salvare pe mare în apropierea portului Sulina (VIDEO)

06 Sep 2023 1002

Alertă în Siria! Bombardament israelian la aeroportul din Alep

28 Aug 2023 812

Un sirian urmărit general, reținut de polițiștii din Tulcea. Pe numele lui era emis un mandat de executare cu închisoarea

07 Aug 2023 757