Medic, reţinut pentru 24 de ore. Bănuit de 19 infracţiuni de luare de mită (video)

Ca urmare a activităților complexe de cercetare penală, inclusiv acțiunea de prindere în flagrant și perchezițiile domiciliare realizate ieri de ofițerii DGA – Serviciul Județean Anticorupție SJA Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un dosar penal privind fapte de corupție săvârșite de un medic din cadrul unei unități medicale din Sinaia, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii a 19 infracţiuni de luare de mită aflate în concurs real.

În fapt, „s-a reţinut că inculpatul, cu ocazia activităţii desfăşurate la cabinetul medical din Sinaia, a acceptat primirea sumei totale de 8.500 lei, cu titlu de mită, de la beneficiarii dreptului de pensie de invaliditate care s-au prezentat la medic, în data de 13 februarie 2017, pentru revizuirea la termen a acestui drept”.

Astăzi, faţă de inculpat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată competente cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

La acţiuni au participat Serviciile Operaţii și Tehnic din cadrul Structurii Centrale a D.G.A. și s-a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" Ploiești. 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DGAIlfov-Conducător auto prins în flagrant de dare de mită după un apel la Call-Center Anticorupție

12 Apr 2024 313

DGAArad-Un bărbat care a pretins că poate obține pașapoarte cu vize de Canada și Australia a fost prins în flagrant

12 Apr 2024 279

DGAVâlcea - Persoană fără ocupație condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj

12 Apr 2024 353

DGAMureș -Inculpat reținut după ce a pretins că ar avea influență pentru obținerea unui permis de conducere

12 Apr 2024 309

DGAGalați/ Persoane condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție

12 Apr 2024 424

Tată și fiu, reținuți după ce au încercat să mituiască doi polițiști

04 Apr 2024 547

DGABuzău/Un inspector ITM și un administrator de societate comercială, arestați preventiv pentru luare, respectiv dare de mită

29 Mar 2024 393

DGAPrahova/Agent de poliție cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită

21 Mar 2024 362

Dolj Procuror cercetat de DGA pentru infracțiuni de corupție. Încă un ofițer de poliție este suspect

14 Mar 2024 812

DGABuzău/Asistentă medicală reținută pentru trafic de influență

12 Mar 2024 380

DGABistrița-Năsăud/Flagrant pentru luare de mită

08 Mar 2024 380

DGAArgeș/Șefa secției de psihiatrie a SJU Pitești a fost reținută

08 Mar 2024 385

DGAGrefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, trimis în judecată pentru comiterea a 5 infracțiuni

06 Mar 2024 337

DGA Călărași-Persoană trimisă în judecată în stare de arest preventiv

21 Feb 2024 419

DGA Dolj - Flagrant pentru probarea infracțiunii de trafic de influență

07 Feb 2024 391