„Mergeţi la purtătorul de cuvânt al Poliţiei" Ce afaceri are sirianul care ar fi împuşcat în cap un egiptean în Portul Constanţa

cap_4.jpgAm încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la incident de la Mahmoud Aj Jendi, unul dintre cei doi administratori ai SC Sirofor International SRL, însă acest lucru nu a fost posibil. Cu toate acestea, la numărul de telefon indicat de RECOM pentru unitatea mai sus precizată a răspuns un bărbat care a lăsat să se înţeleagă că este Mahmoud Aj Jendi, însă nu a dorit să comenteze despre ceea ce s-a întâmplat în Portul Constanţa, sfătuindu-ne să ne adresăm purtătorului de cuvânt al Poliţiei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Constanţa cercetează, în stare de libertate, un cetăţean sirian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Cel care ar fi vizat de ancheta procurorilor este, potrivit unor surse, Mahmoud Aj Jendi, cetăţean sirian cu dublă cetăţenie. Acesta l-ar fi rănit în zona capului pe egipteanul Hesham Mohamed el Dessouky Ellaban după ce ar fi tras mai multe focuri cu un pistol cu gaze. Surse judiciare arată că cetăţeanul sirian este cercetat în stare de libertate şi că nu are nicio interdicţie. Asta, în timp ce egipteanul era programat seara trecută să fie externat din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Registrul Comerţului informează că numele sirianului Aj Jendi apare în două societăţi comerciale în activitate, ambele cu sediile sociale în judeţul Timiş.

Facem precizarea încă de la început că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la incident de la Mahmoud Aj Jendi, unul dintre cei doi administratori ai SC Sirofor International SRL, însă acest lucru nu a fost posibil. Cu toate acestea, la numărul de telefon indicat de RECOM pentru unitatea mai sus precizată a răspuns în bărbat care a lăsat să se înţeleagă că este Mahmoud Aj Jendi, însă nu a dorit să comenteze despre ceea ce s-a întâmplat în Portul Constanţa, sfătuindu-ne să ne adresăm purtătorului de cuvânt al Poliţiei. „Mergeţi şi vorbiţi cu purtătorul de cuvânt al Poliţiei", ne-a declarat politicos bărbatul, după care a închis telefonul. În aceste condiţii, nu s-a putut verifica dacă Mahmoud Aj Jendi stă în Constanţa ori dacă este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" din Timişoara, aşa cum se precizează pe pagina sa de Facebook.

De urgenţă la spital


impuscat_-_Portul_Constanta.jpg
Revenind la incidentul de ieri, acesta a avut loc la Poarta 3 a Portului Constanţa, în jurul prânzului. Surse neoficiale arată că cetăţeanul sirian s-ar fi luat la ceartă cu cetăţeanul egipten din cauza unor datorii mai vechi, însă lucrurile ar fi degenerat. La scurt timp, egipteanul ar fi pus mâne pe pistolul cu gaze şi ar fi tras trei focuri. Din acest motiv, cetăţeanul egiptean, care ar fi fost rănit în zona capului, a fost dus de urgenţă la Spitalul Port, după care a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Din câte se pare, bărbatul nu este grav rănit, motiv pentru care, aseară, cadrele medicale aveau în plan să-l externeze. Surse judiciare arată că cetăţeanul sirian este cercetat în stare de libertate şi că nu are nicio interdicţie. După cum arătam mai sus, Registrul Comerţului informează că numele sirianului Aj Jendi apare în două societăţi comerciale, ambele cu sediile sociale în judeţul Timiş.

Firul afacerilor

Registrul Comerţului arată că una dintre firmele în care apare numele cetăţeanului sirian Mahmoud Aj Jendi este SC C& G Locato Spedition SRL, cu sediul în judeţul Timiş, localitatea Mosniţa Veche, obiectul principal de activitate fiind „Tăierea şi rindeluirea lemnului". RECOM mai informează că societatea comercială mai sus precizată este condusă de Kutibah Al Jendi, de 28 de ani, din Siria, şi de Mahmoud Aj Jendi, născut în Siria, domiciliat în Timiş - Făget. Firma în cauză nu are sucursale, subunităţi ori sedii secundare şi nici date de bilanţ pentru anii 2008, 2009 şi 2010. Cea de a doua unitate în care apare Mahmoud Aj Jendi este SC Sirofor International, cu sediul social în Timiş, localitate Făget, şi obiect principal de activitate „Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare". În această firmă îl găsim pe Monzer El Zaheibi, de 43 de ani, din Liban, şi pe Mahmoud Aj Jendi. Precum C& G Locato Spedition SRL, nici Sirofor International nu are, cel puţin potrivit RECOM, sucursale, subunităţi ori sedii secundare. La rândul său, site-ul Vrajitorul.eu arată că SC Sirofor International SRL a luat fiinţă în 2011, fondatorii fiind Monzer El Zaheibi şi Mahmoud Al Jendi. Tot Vrajitorul.eu informează că SC C& G Locato Spedition SRL a fost înfiinţată în 2004, iar în 2007 Mahmoud Aj Jendi şi Kutibah Al Jendi au preluat firma de la Kerekeş Ladislau. Nu este de trecut cu vederea faptul că Mahmoud Aj Jendi a avut şi alte afaceri în România, însă aceste au fost închise. Spre exemplu, numele bărbatului a figurat în firmele Farmadif SRL, Masitex SRL şi Sirofor Plus, unităţile fiind radiate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu la Universitatea Ovidius Constanța Mesaj de condoleanțe la trecerea în neființă a Dr. Marius Cambrea

17 May 2024 1036

Muzeul de Artă Constanța Expoziția „Confesiuni” a Lorettei Lorincz Băluță marchează retragerea ei din activitatea didactică

14 May 2024 344

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 524

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 583

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 736

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 744

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 693

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1481

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20737

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 672

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 5006

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 976

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31451

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 891

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 840