Miercuri, premierea Festivalului Universitar de Baschet 3x3, la Constanța

Miercuri, 6 noiembrie 2019, începând cu ora 13:00, pe terenul de sport acoperit de balon al Facultății de Educație Fizică și Sport va avea loc festivitatea de premiere a Festivalului Universitar de Baschet 3x3, disciplină cu care România s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

La eveniment vor participa inclusiv primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădau, rectorul Universității Ovidius, Sorin Rugină, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, Mirela Damian și președintele Federației Române de Baschet, Horia Păun.

Conform tradiției din ultimii ani, Asociația Județeană de Baschet Constanța organizează unele dintre cele mai importante competiții de baschet 3x3, cu susținerea Primăriei Municipiului Constanța, disciplină care va face parte din programul Jocurilor Olimpice începând cu ediția TOKYO 2020.
 
În 2019, Constanța a găzduit în premieră un eveniment de baschet 3x3 dedicat echipelor formate din studente, Festival Universitar de Baschet 3x3 - turnee ce au contribuit masiv la calificarea României pentru Jocurile Olimpice.
 
Evenimentul a avut loc în perioada 17- 31 octombrie la Facultatea de Educație Fizică și Sport Constanța.

Sursă foto: Facebook/Asociatia Judeteana de Baschet Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 494

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 503

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 418

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 711

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 551

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 556

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 748

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 418

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 834

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 689

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 529

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 649

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 809

Baschet Vicecampioana României, CSM CSU Oradea, conduce cu 2-0 CSM Constanța în sferturile Ligii Naționale

11 Apr 2024 567

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 501