Motociclist din Constanţa în stare gravă în urma unui accident. Are mare nevoie de ajutor! Mesajul iubitei

Vineri, în jurul prânzului, a avut loc în municipiul Constanţa, în intersecţia dintre bulevardul Tomis şi strada Traian, un accident de circulaţie.
 
În evenimentul rutier au fost implicate o motocicletă şi un autoturism.
 
Conform unui comunicat al IPJ Constanţa „în jurul orei 12.15, un bărbat de 20 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Tomis, pe banda numărul 3, dinspre bulevardul Ferdinand către strada Traian și după ce a trecut de intersecția cu strada Dragoș Vodă nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers către dreapta, în banda numărul 2, și a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 23 de ani, care se deplasa pe bulevardul Tomis, pe banda numărul 2”.

Ceea ce părea atunci un accident cu urmări minore nu s-a dovedit deloc aşa.
 
Motociclistul are o serie de răni grave atât la coloană cât şi la coaste, iar corpul.
 
În această situaţie prietena lui a postat, pe grupurile de socializare, un anunţ şi totodată un apel umanitar, pe care îl redăm, integral:  
 
„Iubitul meu, Matei Alexandru Lucian, a fost implicat într-un grav accident cu motocicleta, a suferit multiple leziuni, are patru coaste şi coloana ruptă , nu îşi mai simte corpul de la brâu în jos.

A fost trimis de urgență la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde urmează să fie operat săptămâna viitoare, starea lui fiind critică, organismul nu rezistă momentan anesteziei.

Medicii ne-au pus în temă de acum pentru că va avea nevoie de mult sânge, operaţia pe coloană fiind una foarte dificilă.
Facem un apel umanitar către toți cei care pot dona sânge, indiferent de grupa sanguină.

Donarea se poate face la orice Centru de Recoltare din țară, cu rugămintea să menționați că donați pentru Matei Alexandru-Lucian, internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, secţia neurochirurgie.

Vă mulţumesc”!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Eu

04 Jun, 2020 16:53

Persoanele acestea sunt conștiente de riscuri , dar aici e vb de a ajuta un om nu reguli si altele. Afi te înțelegem, dar Msg tau nu are relevanta cu ce cere aceasta fata.

Ionut

24 Feb, 2020 00:50

Poate nu ai inteles ca era in timpul serviciului te rog sa nu mai vorbesti daca nu stii. In loc sa dati o mana de ajutor sa donati sange . Comentati unii aiurea

Adi

23 Feb, 2020 11:10

Nu ma bucur de raul altuia dar tot Vineri pe Bdul 1 Decembrie am vazut 3 "cascadori" pe motociclete care ignorau semnul de limitare al vitezei la 30 km/h!!De mult timp ma intreb daca exista o Politie a circulatiei rutiere/Politie locala care sa ia masuri necesare mai ales fata de astfel de "viteji" nu numai in ale motociclismului dar si-n cazuri auto, fiindca sunt cativa care si-au scos tobele de esapament sau le-au facut "sita" ca sa produca mai mult zgomot...dar cine sa ia masuri.Nu mai spun ca in unele seri cei cu automobile fac "liniute" in trafic ceea ce este periculos si inconstient!!Cum poti evita un accident cand nu respecti regulile in trafic???

Articole asemanatoare

Când salvatorii devin victime Comunitatea din Chilia Veche sare în ajutorul asistentei medicale, rănită grav în accidentul naval din județul Tulcea

13 Apr 2024 706

A sunat alarma la secția UPU a Spitalului Bagdasar – Arseni Pacienții și personalul au fost evacuați

31 Mar 2024 562

Haos în 15 spitale din țară din cauza unui atac cibernetic

12 Feb 2024 877

Un pacient rănit în exploziile de la Crevedia, internat în spital! Alte 51 de persoane rănite au fost externate

13 Nov 2023 678

Ministerul Sănătății Doi răniți din explozia din Vrancea, intubați în spitale din București

21 Sep 2023 764

Ministerul Sănătății Trei pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, intubați și ventilați mecanic în spitale din străinătate (DOCUMENT)

10 Sep 2023 757

Patru pacienți răniți în exploziile de la Crevedia, în continuare intubați și ventilați în spitale din străinătate (DOCUMENT)

06 Sep 2023 740

MApN O nouă misiune umanitară de transport aerian

05 Sep 2023 729

Ministerul Sănătății Un alt pacient a murit în urma exploziei de la Crevedia

05 Sep 2023 990

Șase răniți în urma exploziilor de la Crevedia, intubaţi şi ventilaţi mecanic. Cinci sunt la spitale din străinătate (DOCUMENT)

04 Sep 2023 760

Ministerul Sănătății Șapte pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, intubați. Cinci dintre aceștia sunt în spitale din străinătate (DOCUMENT)

03 Sep 2023 907

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului "Bagdasar Arseni", inundată

31 Aug 2023 674

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre răniții din urma exploziei de la Crevedia „Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat”

30 Aug 2023 772

Ministerul Sănătății Bilanț actualizat al răniților din deflagrațiile de la Crevedia, internați în spitale

27 Aug 2023 766

Bilanțul exploziilor de la Crevedia! 58 de persoane rănite, printre care 39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Aug 2023 1196