Nicuşor Constantinescu, audiat azi prin videoconferinţă?



Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, ar putea fi audiat azi din spatele gratiilor, prin videoconferinţă.
 
Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea unuia dintre cele şase dosare ale şefului CJC, a decis, la termenul din data de 24 mai, efectuarea unor verificări la Penitenciarul Spital Poarta Albă, respectiv la Arestul Poliţiei Constanţa, cu privire la posibilitatea audierii lui Nicuşor Constantinescu prin videoconferinţă, în măsura în care nu va fi transportabil la termenul de judecată de azi.
 
Printre inculpaţii cauzei se află Felicia Tăicuţu, fost director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din CJC, Titi Cenuşă, fost arhitect-şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean, Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Lucian Simion, şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (în prezent, suspendat din funcţie), Ruxandra Luminiţa Darie, notar public, Ionuţ Ţiţimeaua, director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, şi Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL.
 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în arest preventiv, măsura fiind dispusă în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa.
 
Această cauză a avut termen ieri, însă în faţa instanţei nu s-a prezentat nici şeful CJC (din cauze medicale) şi nici avocatul său, Marius Mocanu. Cel din urmă a fost amendat cu suma de 5.000 de lei. Dosarul a fost amânat pentru luni, când Nicuşor Constantinescu ar putea fi reprezentat de un avocat din oficiu, dacă Marius Mocanu nu se va prezenta.
 
Audierea lui Nicuşor Constantinescu este ultima procedură din dosarul CMZ, după care instanţa va pronunţa o decizie finală.
 
În acest context menţionăm că Tribunalul Constanţa, în primă instanţă, l-a condamnat pe Nicuşor Constantinescu la 3,6 ani de închisoare cu executare.   
 

Nicuşor Constantinescu este judecat în: Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 (1), pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, din aprilie 2014 (2), în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 (3), în dosarul celor 19 persoane (fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 (4), şi în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol (5). Ultimele patru dosare au fost instrumentate de procurorul Andrei Bodean, din DNA Constanţa.
 
Mai departe, şeful CJC este judecat, într-un alt dosar, al şaselea, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, din mai 2014, cauza fiind instrumentată de Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1693

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 691

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 942

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 868

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 858

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1212

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1492

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1686

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 942

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1457

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1540

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1024

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 860

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1374

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1089