Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul izbucnit după accidentul din noaptea de Revelion în care a fost implicată o mașină de poliție (VIDEO)

În timpul efectuării cercetării la fața locului, în cazul accidentului rutier din data de 1 ianuarie a.c., mai multe persoane aflate în zonă ar fi devenit agresive verbal,  motiv pentru care în sprijinul polițiștilor au fost trimiși luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, informează IPJ Constanța. 

Potrivit sursei citate, pănă la sosirea acestora, mai multe persoane l-ar fi agresat fizic pe un polițist din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța, pe care l-ar fi tras de uniformă.

„Acesta ar fi scos pistolul din dotare, pentru a efectua somațiile legale. Ulterior, conflictul a fost aplanat. Așa cum am precizat anterior,  accidentul rutier face obiectul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  În ceea ce privește modul de acțiune a polițistului din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Constanța,  acesta va face obiectul unor verificări efectuate de Biroul Control Intern al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.



Citește și. 

Scandal pe strada Liliacului din Constanța după accidentul în care a fost implicată o mașină de poliție! Jandarmii, chemați în ajutor (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 378

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 508

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 598

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 682

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 924

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2617

UPDATE Scandal într-un parc din Constanța! Doi tineri s-au luat la bătaie! Polițiștii au deschis o anchetă (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1458

Constanța Doi bărbați reținuți în urma unui scandal într-o sală de jocuri din localitatea Ovidiu

05 Apr 2024 548

Scandal în holul Unităţii de Primiri Urgenţe din Spitalul Judeţean Constanţa! S-a lăsat cu o trimitere în judecată, după șase ani de anchetă

13 Mar 2024 1133

Scandal la CERONAV Dan Pisică, director comercial, face acuzații grave! Ce spune directorul general Teodor Popa

12 Mar 2024 5014

Scandal la intrarea în sala în care are loc ședința Consiliului Local al Municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Feb 2024 1429

Șofer amenințat în trafic pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța! Ce au constatat polițiștii chemați în ajutor

29 Feb 2024 786

Premieră la Constanța! Unui bărbat i-a fost montată brățară electronică de supraveghere. De ce a fost luată această decizie

30 Jan 2024 1140

Scandal și violențe într-un local din Mihai Viteazu, județul Constanța

29 Jan 2024 956

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1365