Percheziții în Constanța și București, legate de înșelăciuni prin metoda Covid



Miercuri, 7 octombrie, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie, în municipiul Bucureşti, în judeţul Constanţa şi într-o unitate de penitenciar, într-un dosar privind săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, prejudiciul total creat fiind estimat la 100.000 de lei.

Din datele şi probele administrate în perioada iulie - octombrie a.c. de poliţiştii Secţiei 7, cu sprijinul poliţiştilor Secţiilor 6 şi 13, a rezultat presupunerea rezonabilă că cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 53 de ani, ar fi sunat mai multe persoane, în numele unor (sau pretinzând că sunt) rude bolnave de covid, internate la spital şi le-ar fi solicitat diverse sume de bani.

În urma probatoriului administrat, la data de 7 octombrie a.c. au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, în judeţul Constanţa precum şi într-o unitate de penitenciar, persoanele vizate fiind depistate şi conduse pentru audieri la sediul secţiei de poliţie. Totodată, au fost identificate şi ridicate bunuri de interes în cauză şi o sumă de bani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de înşelăciune, respectiv tentativă la înşelăciune (două acte materiale consumate şi 43 de tentative) cu cei cinci bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, fiind efectuate verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

Acţiunea a beneficit de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi de suportul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principi ul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 396

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 398

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 584

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 630

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 602

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 840

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 550

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 519

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 510

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1294

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 648

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 632

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 985

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1091

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 703