Politician PSD, la judecată (imposibilă) cu Rutiera Constanţa

Darie_-_Cristian_Darie.jpgNemulţumit că a pierdut procesul pentru permis cu Poliţia Rutieră Constanţa, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Gheorghe Cristian Darie, a atacat în recurs decizia Judecătoriei Constanţa. Iar aceasta, în condiţiile în care, potrivit noilor legi în domeniul justiţiei, hotărârea era deja definitivă şi irevocabilă.

În orice caz, recursul lui Darie a fost înregistrat pe rolul Secţiei Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, sub numărul 16042/212/2010. Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare proces verbal de contravenţie CC nr. 5471355", prima înfăţişare fiind fixată pentru data de 9 noiembrie 2011. Cazul se va judeca de la ora 8.30, la completul RCA. Gheorghe Cristian Darie a rămas fără permisul de conducere în seara de 14 aprilie 2010, la ora 19.45, pe DN 2A, după ce poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa l-au depistat în timp ce efectua o depăşire neregulamentară, în localitatea Nicolae Bălcescu. Darie a fost prins de poliţia rutieră, care l-a amendat cu 240 de lei şi i-a reţinut permisul de conducere. Surse avizate susţin că, cel mai probabil, recursul vicelui Darie va fi respins ca inadmisibil, iar astfel politicianul PSD va pierde pentru a doua oară procesul cu Rutiera Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medalii de aur pentru „Crama Darieׅ“! Iată cine va evalua bunurile Vinum Capidava SRL, fondată de Gheorghe Darie, fostul vicepreşedinte al CJC (DOCUMENT)

01 Mar 2022 4422

Anunț important pentru creditorii Vinum Capidava SRL, care administrează celebra Crama Darie (DOCUMENT)

19 Feb 2022 1970

Vinum Capidava SRL Pandemia de Coronavirus a băgat în insolvență firma care administrează celebra Crama Darie (DOCUMENT)

04 Dec 2021 3121

Oficial! Vinum Capidava SRL, firma care administrează Crama Darie, cere să intre în insolvență!

13 Nov 2021 3212

Cristian Darie, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, condamnat definitiv

02 Dec 2019 5262

Cristian Darie, fost vicepreşedinte al CJC, condamnat pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice

27 Apr 2019 4633

Instanţa din Constanţa s-a pronunţat în dosarul dintre Cristian Darie şi Marius Puşcaşi. Mărul discordiei - un teren situat pe strada Callatis

05 Nov 2018 3670

Cu datorii la bănci După Casa Teleorman, mai multe terenuri ale fostului vicepreşedinte CJC Cristian Darie, de vânzare (document)

20 Jan 2017 5823

Ce averi au candidaţii Partidului România Unită (PRU) la Senat şi la Camera Deputaţilor (documente)

10 Nov 2016 4655

Gheorghe Darie, fost vicepreşedinte al CJC, audiat în dosarul elicopterului căzut în Siutghiol (rechizitorii)

05 Oct 2016 2660

UPDATE 2. Cristian Gheorghe Darie, la Tribunalul Constanţa Audiat în dosarul lui Nicuşor Constantinescu (video)

04 Oct 2016 3538

Cristian Darie, fost vicepreşedinte al CJC, audiat la Tribunalul Constanţa (rechizitorii)

04 Oct 2016 2900

Fostul vice al CJC Cristian Darie, executat silit. Un teren intravilan deţinut de acesta, scos la mezat (document)

27 Sep 2016 4139

Unul pleacă, altul vine. Schimbări în cadrul Valcredi Grup SRL

21 Sep 2016 2252

Societatea Valcredi Grup SRL, deţinută de fostul vicepreşedinte al CJC Cristian Darie, şi-a schimbat sediul

21 Sep 2016 2516