Cristian Darie, fost vicepreşedinte al CJC, condamnat pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Gheorghe Cristian Darie a fost prins sub influenţa băuturilor alcoolice la volanul maşinii. Astfel, instanţa l-a condamnat pe 25 aprilie la opt luni de închisoare cu suspendare. Decizia pronunţată de Judecătoria Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată prin apel.
 
Contactat de cotidianul ZIUA de Constanţa, Cristian Darie a precizat că îşi asumă fapta. „Mă voi consulta cu avocatul şi voi decide ulterior dacă depun apel”, a spus fostul lider CJ.
 

Soluţia pe scurt

 
„În baza art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul D. G. C. la opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 Cod Penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de opt luni închisoare.
 
În baza art. 92 Cod Penal, stabileşte un termen de supraveghere de doi ani. În baza art. 93 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune măsurii de supraveghere de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Constanţa.
 
În baza art. 93 alin. 3 Cod Penal, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 100 de zile şi nominalizează Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa şi R.A Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanta ca instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. 2 Cod Procedură Penală. În baza art. 404 alin. 2 Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
 
În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1.400 de lei, din care: 800 de lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 600 de lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.04.2019”.
 
Citeşte şi:
 

Instanţa din Constanţa s-a pronunţat în dosarul dintre Cristian Darie şi Marius Puşcaşi. Mărul discordiei - un teren situat pe strada Callatis

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 341

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 462

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 494

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 563

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 719

Licitații publice CJC cumpără dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

24 Apr 2024 305

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 661

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 623

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 670

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 856

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 537

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 314

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 807

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1298

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2454