Primăria Constanța explică de ce Poliția Locală nu mai păzește 24 de ore din 24 blocul de pe Grindeanu


 
  • În cazul în care minorul va fi trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 4 Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal“, acum a fost ea reținută de procurori, și dacă va fi găsit vinovat de comiterea acestei infracțiuni, atunci minorul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
 
Continuă ancheta penală în cazul incendiului care a distrus un bloc situat pe strada Nicolae Grindeanu din municipiul Constanța!
 
Principalul suspect în acest caz, un minor, de 15 ani, din Constanța, se află în stare arest la domiciliu.
 
Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. 
 
De la producerea incendiului (16 decembrie 2021) și până în prezent, în zonă a fost permanent un echipaj al Poliției Locale în zonă, 24 de ore din 24, în trei schimburi.
 
De puțin timp, punctul fix de pază al Poliției Locale a fost desființat.
 
Cum privire la acest aspect, reprezentanții Primăriei Constanța au precizat că Poliția Locală va patrula periodic în zonă, tot în regim de 24 de ore din 24 și va verifica fiecare scară a imobilului. Și asta având în vedere că locatarii și-au asigurat accesul în apartamente prin schimbarea sau repararea ușilor de la intrare.
 

„În restul timpului, Poliția Locală va asigura, conform atribuțiilor, ordinea publică în tot cartierul, deoarece toți cetățenii trebuie să beneficieze de acest serviciu. Menționăm că mai sunt și alte instituții publice care au atribuții din domeniu, unele dintre ele având explicit atribuții în domeniul pazei. Considerăm că acest efort trebuie împărțit, până în prezent el fiind susținut exclusiv de către Poliția Locală“, au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.         

 
Amintim că minorul este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 4 Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal, potrivit căruia „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani“.
 

În cazul în care minorul va fi trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 4 Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal“, acum a fost ea reținută de procurori, și dacă va fi găsit vinovat de comiterea acestei infracțiuni, atunci minorul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Explozie într-un bloc din Constanța! Mai multe apartamente distruse. Băiatul de la butelii, trimis în judecată (GALERIE FOTO+VIDEO)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă pe strada Sg Nicolae Grindeanu din Constanța. Intervin pompierii

02 Apr 2024 737

Cazul incendiului de pe Grindeanu! Dosarul privind latura civilă, amânat pentru la anul

09 Nov 2023 798

Constanța Adolescentul care ar fi distrus anvelopele a zeci de mașini, sub control judiciar! Minorul, implicat și în incendierea blocului de pe Grindeanu (GALERIE FOTO)

28 Sep 2023 853

Știri Constanța Incredibil! Minorul suspectat că ar fi înțepat cauciucurile mai multor mașini din zona Viile Noi, implicat în incendierea blocului de pe strada Nicolae Grindeanu! (VIDEO)

27 Sep 2023 4276

Incendiu pe bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. Intervin pompierii (VIDEO)

16 Sep 2023 1185

Video Noutăți în cazul incendiului de pe Grindeanu! Ce se întâmplă cu dosarul privind latura civilă

15 Sep 2023 1085

Constănțeanul supărat „Bombe amplasate la fiecare intrare de bloc pe strada Nicolae Grindeanu, care pot produce pagube irecuperabile”! (GALERIE FOTO +VIDEO)

31 Jul 2023 5777

Un nou bloc pe strada Amurgului din Constanța! Autorizația de construire, emisă de primărie

10 Jun 2023 1686

Cine va plăti pagubele cauzate de incendiul de pe Grindeanu! Dosarul privind latura civilă, amânat (VIDEO)

05 Jun 2023 1736

În sfârșit! Reabilitarea blocului incendiat de pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu poate începe

27 May 2023 1835

Exclusiv! Minorul acuzat de incendierea blocului de pe Grindeanu, condamnat definitiv!

14 Mar 2023 18164

Minorul acuzat de incendierea blocului de pe Grindeanu a cerut să fie pus în libertate!

19 Feb 2023 5398

În ce cartiere din Constanța vor fi amplasate benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase, în perioada următoare

18 Feb 2023 1113

VIDEO Minorul acuzat de incendierea blocului de pe Grindeanu, condamnat! Azi, primul termen în apel

16 Feb 2023 2071

VIDEO Curtea de Apel Constanța, anunț important în cazul minorului acuzat de incendierea blocului de pe Grindeanu

03 Jan 2023 4765