Prinşi cu peste o sută de kilograme de peşte braconat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat opt cetăţeni români care pescuiau cu plase interzise de lege, în lungime de peste 250 metri, şi transportau aproximativ 150 de kilograme de peşte.

Marţi, în jurul orei 02.25, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Sulina au acţionat pe canalul Cardon, unde au verificat o ambarcaţiune cu motor în care se aflau P.S. (37 ani) şi S.M. (29 ani).

În ambarcaţiunea celor două persoane domiciliate în oraşul Sulina au fost găsite două setci de tipul avă, în lungime de 30 metri, o unealtă de pescuit tip prostovol, confecţionată artizanal şi cantitatea de 21 de kilograme peşte din speciile singer şi avat.

Tot în cursul zilei de marţi, în jurul orei 08.30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Isaccea au verificat în trafic un autoturism marca Audi A4, în care se aflau C.J. (44 ani) şi C.G. (42 ani).

În urma controlului a fost găsită cantitatea de 102 kilograme de peşte din specii diferite, pentru care cei doi bărbaţi domiciliaţi în judeţul Tulcea nu au putut prezenta niciun fel de documente justificative.

De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18.30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Chilia l-au identificat pe N.F. (37 ani), care transporta cu o căruţă patru plase de tipul setcă, din aţă, în lungime de 134 de metri şi cantitatea de 18 kilograme de peşte. În jurul orei 22.55, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Cernavodă au surprins un grup de trei persoane care pescuiau dintr-o barcă din tablă cu ajutorul a două plase fabricate din nylon, respectiv aţă, în lungime de 93 metri, în care se aflau trei kilograme de peşte.

Plasele şi prostovolul au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele 144 de kilograme de peşte au fost predate spre valorificare unor societăţi comerciale de profil.

În toate cazurile, persoanele sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de nedeţinere a licenţei de pescuit comercial şi transport al peştelui fără a poseda documente legale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 505

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 511

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 532

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 896

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 569

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 496

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 381

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 486

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 789

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 514

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 469

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 441

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 534

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 525

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 567