Prinși de polițiștii de frontieră constănțeni în timp ce încercau să iasă ilegal din România



Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat un bărbat născut în fosta Iugoslavie şi o femeie de cetăţenie bulgară care intenţionau să iasă ilegal din România, pe jos, cu scopul de a ajunge în R. Bulgaria.

Astfel, pe 23 decembrie, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul GN Mangalia au observat, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, la doar câţiva metri de linia de frontieră, prin intermediul dispozitivului de termoviziune, două persoane care se deplasau, pe jos, spre R. Bulgaria. Persoanele în cauză au fost reţinute în apropierea frontierei de stat şi au fost conduse la sediul PTF Vama Veche pentru cercetări, deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Deoarece cele două persoane, un bărbat şi o femeie, nu vorbeau limba română, s-au efectuat verificări şi s-a stabilit că bărbatul are vârsta de 24 ani şi este născut în fosta Iugoslavie, în regiunea Kosovo, iar femeia este cetăţean bulgar şi are vârsta de 26 ani. Cei doi intenţionau să treacă fraudulos frontiera de stat deoarece bărbatul nu deţine un document de trecere a frontierei de stat, iar scopul declarat era acela de a ajunge în R. Bulgaria.

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ieşire din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262 din Codul Penal. La finalizarea cercetărilor, femeia va fi predată autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state, iar bărbatul va fi predat lucrătorilor Inspectoratului General pentru Imigrări.

Totodată, pe 23 decembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Midia au identificat un cetăţean sirian, în vârstă de 24 ani, care a ajuns în România la bordul unei nave sub pavilion Tanzania, fără a poseda carnet de marinar.

Comandantul navei, un cetăţean sirian în vârstă de 59 ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar migrantul sirian va intra în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, deoarece a cerut azil în România.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 380

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 391

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 510

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 871

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 558

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 491

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 372

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 454

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 781

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 505

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 522

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560