Procurorii DNA cer condamnarea vamesilor acuzati de luare de mita

Mihai Mihaita, directorul adjunct al Biroului Vamal Constanta, a fost judecat in stare de libertate pentru luare de mita in forma calificata * Cel de-al doilea inculpat, Lucian Roberto Bojin este acuzat de complicitate la infractiunea de luare de mita * Ambii au fost achitati de instanta de fond

Procurorii din cadrul Departamentului National Anticoruptie- Serviciul Teritorial Constanta au formulat apel la sentinta dispusa de magistratul Cornelia Dumitra de la Tribunalul Constanta prin careatat Mihai Mihaita cat si Lucian Roberto Bojin au fost achitati. Pe de alta parte, procurorii asteapta motivarea sentintei, pentru ca, in opinia acestora, flagrantul realizat, care a fost si filmat, a fost un succes de care nu s-a tinut cont la solutionarea fondului cauzei. In cursul anului 2004, procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta, impreuna cu politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta au prins in flagrant un comisionar vamal in timp ce primea mita 1 500 de dolari, marcati in prealabil de anchetatori. Flagrantul a fost organizat dupa ce un reprezentant al companiei de import-export Frutti Group din Bucuresti a reclamat politistilor ca declaratiile vamale de import i-au fost oprite, in schimbul lor cerandu-i-se suma de 1 500 de dolari de catre un comisionar vamal, salariat al firmei DaRom Forwarding 2000. In opinia procurorilor, banii ar fi fost solicitati pentru ca formalitatile de receptionare vamala a unui import de citrice sa fie efectuate intr-un timp rezonabil. In urma acestor reclamatii, anchetatorii au realizat urgent prinderea in flagrant a celui care ceruse spaga, marcand in prealabil banii cu substanta fluorescenta. Imediat dupa ce importatorul i-a dat banii comisionarului vamal Lucian Roberto Bojin, de 31 de ani, asupra acestuia au mai fost gasiti 3 000 de dolari si 50 de milioane de lei. Luat la intrebari de oamenii legii, Bojin a spus ca banii descoperiti reprezentau anumite incasari din ziua respectiva. La finalul anchetei, procurorii din cadrul DNA l-au trimis in judecata pe Mihai Mihaita sub acuzatia de luare de mita in forma calificata, iar pe Lucian Roberto Bojin de complicitate la infractiunea de luare de mita. Procesul s-a desfasurat la Tribunalul Constanta iar in baza probelor administrate, judecatorul Cornelia Dumitra a decis achitarea celor doi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 378

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 448

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 461

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 517

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 558

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 339

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 541

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 691

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 685

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 581

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 830

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 640

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 635

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 579