UPDATE Razie de amploare a polițiștilor rutieri în stațiunea Mamaia. Șoferi sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise depistați în trafic (GALERIE FOTO+VIDEO)

Razie polițiști în Mamaia. foto: ZIUA de ConstanțaPolițiștii rutieri din cadrul IPJ Constanța au efectuat ieri, 10 iunie a.c., începând cu ora 23.00, o activitate cu sprijinul polițiștilor Direcției Rutiere și ai altor inspectorate de poliție județene din țară, pe linia prevenirii și combaterii consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, la volan. 

Acțiunea a avut loc în stațiunea Mamaia, iar mai mulți șoferi au fost opriți în trafic. 

„În această seară suntem la un filtru rutier pe bulevardul Mamaia Nord, dinspre stațiunea Mamaia spre orașul Năvodari. Polițiștii au la dispoziție aparate drug-test și etilotest cu care îi testează pe șoferi. Până la acest moment avem și rezultate. Este vorba despre un dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise, mai exact a rezultat o valoare pozitivă pentru canabis. De asemenea au fost reținute în vederea suspendării trei permise de conducere pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, sub limita de infracțiune. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. Îi sfătuim pe conducătorii auto să nu se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise și să conducă în siguranță“ - a declarat inspector de poliție Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța. 

UPDATE: Oficial de la IPJ Constanța 

Noaptea trecută, polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

Astfel, aproximativ 800 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținute, în vederea suspendării, permisele de conducere. 

De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 17 infracțiuni, dintre care 12 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 3 pentru deținere de droguri de risc, potrivit Legii 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri.

Exemple:

În jurul orei 22.50, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC. Totodată, în autoturism a fost identificat un pliculeț ce conținea o substanță vegetală.

În jurul orei 23.35, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie și în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru amfetamină. 


În jurul orei 00.55, polițiștii rutieri au identificat un bărbat, care a condus un autoturism în orașul Năvodari, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru THC. Totodată, în autoturism a fost găsit un pliculeț cu substanță vegetală, precum și 2 grindere.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

La activități au participat și specialiști ai Agenției Naționale Antidrog Constanța, pentru consilierea conducătorilor auto depistați sub influența substanțelor psihoactive.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie de amploare în Portul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

11 May 2024 660

Razie în Portul Constanța Tânăr, depistat de polițiști conducând drogat și cu permisul suspendat

10 May 2024 476

Polițiștii fac razie în Portul Constanța! (VIDEO)

09 May 2024 1061

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 528

IPJ BuzăuRazie în municipiul Buzău şi pe raza comunelor arondate

29 Apr 2024 381

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 441

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 457

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 631

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 573

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 560

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 492

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 863

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 620

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 593

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 528