Rockerii din Vama, alungati de biciclisti

Vama_Veche_turisti.jpgStaţiunea Vama Veche a fost „sfârtecată" pentru construirea unei piste pentru biciclişti 

Şansele staţiunii Vama Veche de a fi salvată de la pieire, adică de la transformarea într-o staţiune după chipul şi asemănarea celorlalte existente pe litoralul românesc, scad pe zi ce trece.

Vama este, sau cel puţin era până nu demult, simbolul libertăţii, al nonconformismului şi al lipsei de prejudecăţi, unde tinerii se refugiau în fiecare vară pentru distracţie fără bariere. Staţiunea este percepută în continuare ca un teritoriu unde aproape totul este permis şi unde fiecare vizitator se simte în largul său, indiferent de poziţie socială, de religie, de rasă sau orientare sexuală. Dar până când va dura această percepţie nu se ştie, mai ales că a început să fie deja atinsă de interese economice care îi pun în pericol farmecul de sălbăticie.
Un semn că staţiunea este în pericol să fie asimilată tiparului de plaje pestriţe, comerciale, specifice litoralului românesc, este faptul că, în acest moment, ţărmul Vămii este brăzdat de utilaje care construiesc o promenadă. Vamaioţii care au văzut şantierul credeau că se asfaltează plaja. Fotografii sugestive pot fi vazute pe site-ul feeder.ro, citat de Antena3.
Din punctul de vedere al unora care iubesc ţărmul sălbăticit al staţiunii Vama Veche, construcţia care se realizează în momentul de faţă aproape de ţărm nu este altceva decât o „profanare" a spiritului liber, neîngrădit, nebetonat al staţiunii.

Cu bicicleta printre cearşafuri

Primarul comunei Limanu, în raza căreia se situează staţiunea, ne-a oferit o serie de informaţii menite să ne risipească uimirea legată de faptul că o alee betonată brăzdează „spinarea" de nisip pe care, an de an, se tolănesc de generaţii rockeri din toate colţurile ţării, ca şi cum s-ar fi născut o dată cu staţiunea. Ei bine, de anul acesta, printre cearşafurile din Vamă vor trece... biciclişti. Primarul Iustin Urdea ne-a lămurit că acolo nu se construieşte şosea, ci doar o alee pietonală şi o pistă de biciclişti, în lăţime totală de „numai" patru metri. Dar ce înseamnă patru metri pentru un ţărm expus eroziunii?!

Vama_Veche_turisti2.jpgPista rade patru metri de nisip

În opinia primarului comunei Limanu, nu înseamnă mare lucru, de vreme ce a gândit că acest proiect, pe care l-a numit „cel mai interesant din judeţ", este foarte potrivit pentru Vama Veche. Dincolo de faptul că pista de biciclişti nu are mai nimic în comun cu spiritul de bivuac al staţiunii, aceasta „rade" o lăţime de patru metri de nisip. Primarul Iustin Urdea a declarat că această construcţie este perfect legală, întrucât nu este situată pe plajă, ci pe domeniul privat al comunei Limanu. „Pista pentru biciclişti face parte dintr-un proiect transfrontalier, derulat în parteneriat cu Bulgaria", a precizat edilul localităţii.


O firmă norocoasă

Conform proiectului cu finanţare europeană, pista pentru biciclişti are o lăţime de doi metri, iar aleea pietonală, de 1,5 metri, benzile fiind despărţite de un scuar cu flori, după cum a afirmat primarul. Edilul a ţinut să precizeze că proiectul este în beneficiul turiştilor, întrucât această arteră va delimita plaja de zona în care este permis accesul maşinilor. Valoarea totală a investiţiei de pe teritoriul comunei Limanu este de 500.000 euro, din care 10% reprezintă partea de co-finanţare asigurată de autoritatea locală. Contractul privind construirea pistei a fost acordat de Primăria Limanu firmei SC Covatin SRL, al cărei administrator este un anume Vasile Cotin. Prin urmare, firma a încasat 500.000 euro dintr-un foc, desigur, în beneficiul turiştilor din Vamă.


În Vamă, ca la Rimini sau Cannes

Întrebat de unde s-a inspirat în derularea acestui proiect, primarul Urdea a declarat că de asemenea piste beneficiază şi turiştii din Cannes, Rimini sau Nisa.
Reprezentanţii Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral, instituţie în administrarea căreia se află plaja din Vama Veche, au precizat că orice construcţie pe plajă este ilegală şi se sancţionează în consecinţă, dar că primăria poate construi orice doreşte pe teritoriul aflat în administrarea sa. Ei au recunoscut însă că linia de demarcaţie nu este clară, având în vedere faptul că ţărmul suferă modificări de la an la an şi că, pe alocuri, pot exista unele suprapuneri. No comment.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

flavia

05 Mar, 2010 23:35

ce cacat............ de ce nu lasa vama in pace? macar atata sa faca bn pt tara asta SA LASE VAMA IN PACE

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 364

Lotul de skandenberg al Constanței, rezultate deosebite la Campionatul de Armwrestling IFA 2024

18 May 2024 401

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 706

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2335

„Împreună scriem istorie!“ Ce performanță! Carol Popa, de la CSM Constanța, pe primul loc în clasamentul european (GALERIE FOTO)

16 May 2024 737

Tomis Spartan Division Constanța, 12 medalii la competiția internațională de la Varna (GALERIE FOTO)

14 May 2024 448

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

14 May 2024 1520

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 705

Statul ia în calcul să investească într-un parc tematic major pe litoral

12 May 2024 759

Imobiliare Constanța Plajă amenajată și beach bar! Autorizație de construire pentru firmele familiei Carabaș

12 May 2024 1213

​Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Universitatea Craiova Hagi - „Meci decisiv. Avem nevoie de victorie, care ne ține în joc“ (VIDEO)

12 May 2024 3431

Justiție Constanța ABADL Dobrogea Litoral a fost dată în judecată de o firmă din București

10 May 2024 548

CSM Constanța Fetele de la sambo merg la Campionatele Europene, iar triatloniștii se duc la Cupa Europeană de Juniori. Programul complet al săptămânii

10 May 2024 386

Justiție Constanța. Cererea de chemare în judecată formulată de Răsărit de Soare SRL în contradictoriu cu ABADL Dobrogea Litoral, respinsă de magistrați

10 May 2024 405

Județul Constanța Polițiștii Rutieri din Mangalia au aplicat peste o sută de amenzi, însumate la aproape 65.000 lei

08 May 2024 456