UPDATE Scandal în zona Capitol din municipiul Constanța. Au intervenit mascații (GALERIE FOTO+VIDEO)

Scandal la ConstanțaMascații au fost solicitați să intervină astăzi la intersecția bulevardelor Mamaia cu Tomis din municipiul Constanța. 

La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD. 

Din primele informații a avut loc un scandal în zonă, aplanat de forțele de ordine. 

UPDATE: Oficial de la IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Mircea cel Bătrân are loc un scandal între mai multe persoane.

La fața locului au ajuns polițiștii, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a căror intervenție nu a fost necesară. 

Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri referitoare la pista special amenajată pentru bicicliști, 4 persoane au avut un conflict verbal, iar acesta a degenerat între 2 dintre tineri, de 16, respectiv 17 ani, care s-au agresat fizic reciproc. 

Tânărul de 16 ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. 

Menționăm faptul că ambele persoane implicate în conflict și-au rezervat dreptul de a depune plângere în termenul legal.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 378

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 508

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 599

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 682

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 924

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2618

UPDATE Scandal într-un parc din Constanța! Doi tineri s-au luat la bătaie! Polițiștii au deschis o anchetă (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1458

Constanța Doi bărbați reținuți în urma unui scandal într-o sală de jocuri din localitatea Ovidiu

05 Apr 2024 549

Scandal în holul Unităţii de Primiri Urgenţe din Spitalul Judeţean Constanţa! S-a lăsat cu o trimitere în judecată, după șase ani de anchetă

13 Mar 2024 1133

Scandal la CERONAV Dan Pisică, director comercial, face acuzații grave! Ce spune directorul general Teodor Popa

12 Mar 2024 5014

Scandal la intrarea în sala în care are loc ședința Consiliului Local al Municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Feb 2024 1430

Șofer amenințat în trafic pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța! Ce au constatat polițiștii chemați în ajutor

29 Feb 2024 786

Premieră la Constanța! Unui bărbat i-a fost montată brățară electronică de supraveghere. De ce a fost luată această decizie

30 Jan 2024 1140

Scandal și violențe într-un local din Mihai Viteazu, județul Constanța

29 Jan 2024 956

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1365