Scandal la Bamboo Curtea Supremă l-a pus în libertate pe constănţeanul Cherim Ferat

Cherim_iccj.jpg„Atrage atenţia inculpaţilor Cherim Ferat, Ghiţă Samir Marian şi Nicolescu Adrian asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive"

Constănţeanul Cherim Ferat, al cărui nume este legat de scandalul de Revelion din clubul Bamboo din capitală, a fost pus în libertate de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea Curţii Supreme este definitivă şi îi mai vizează pe Marian Samir Ghiţă şi pe Adrian Nicolescu. Următorul termen în care cei trei sunt judecaţi de Curtea de Apel Bucureşti, alături de Ernis Sali, Mirel Drăgan, Mihai Gheorghe şi de Lazăr Nicu, a fost programat pentru data de 22 august.

Pe data de 13 iulie, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 2172/2/2012/a5, cu obiect „menţinere măsură de arestare preventivă", stadiul procesual fiind „recurs". Portalul instanţelor de judecată arată că recurenţii au fost Cherim Ferat, Marian Samir Ghiţă şi Adrian Nicolescu. Pe data de 16 iulie, în majoritate, judecătorii Curţii Supreme au admis recursurile declarate de cei trei împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, din 9 iulie, instanţă care menţinuse starea de arest. Magistraţii Înaltei Curţi au casat încheierea atacată şi au înlocuit măsura arestării preventive pentru Cherim Ferat, Nicolescu şi Ghiţă cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. „Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii Cherim Ferat, Ghiţă Samir Marian şi Nicolescu Adrian vor fi obligaţi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să se prezinte la Poliţia Sector 2 Bucureşti conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme", conform minutei judecătoreşti.

Ce au mai stabilit magistraţii

Mai mult decât atât, Curtea Supremă a impus celor trei ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să nu se apropie de coinculpaţi, de persoanele vătămate, de membrii familiilor acestora, de martori şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect. „(...) Atrage atenţia inculpaţilor Cherim Ferat, Ghiţă Samir Marian şi Nicolescu Adrian asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor Cherim Ferat, Ghiţă Samir Marian şi Nicolescu Adrian, daca nu sunt arestaţi în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat Cherim Ferat, în suma de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă", se mai arată în decizia magistraţilor. După cum arătam şi mai sus, următorul termen la care cei trei proaspăt liberaţi sunt judecaţi de Curtea de Apel Bucureşti, alături de Ernis Sali, Mirel Drăgan, Mihai Gheorghe şi de Lazăr Nicu, a fost programat pentru data de 22 august.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 329

Fostul director executiv tehnic al Drumuri Județene Constanța SA, victorios în instanță împotriva instituției pe care a condus-o! S-a stabilit apelul

02 May 2024 536

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 344

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 660

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 768

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

28 Apr 2024 330

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 698

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 444

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1313

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1476

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 417

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 796

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1711

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3759

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3991