Secăreanu, cu cerere respinsă George Guliu, de la Excella Real Grup, ar putea părăsi luni arestul

08_Guliu_Guliu_George.jpgAcuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, Nicolae Belba, arestat în dosarul presupusei evaziuni fiscale de 15 milioane de euro, s-a aflat ieri în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Belba a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, însă până la închiderea ediţiei judecătorii nu ajunseseră la o decizie. Tot ieri, în atenţia Curţii de Apel Bucureşti a fost şi Dan Florin Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi protecţie Internă Constanţa, arestat în acelaşi dosar. Precum Nicolae Belba, şi Secăreanu dorea să iasă din arest sub control judiciar, însă judecătorii au respins cererea ofiţerului.

Conform Portalului instanţelor de judecată, şi George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL, acuzat în acelaşi dosar de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, primul termen fiind stabilit pentru data de 18 iulie. Având în vedere lipsa dosarului de urmărire penală, instanţa a amânat cererea afaceristului pentru data de 23 iulie. Liberare provizorie sub control judiciar cere şi Mariana Cozma, despre care procurorii susţin că este contabil autorizat şi că în sarcina ei s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Cererea Marianei Cozma se va afla luni pe masa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. Tot atunci, aceeaşi instanţă de judecată va analiza şi cererea de înlocuire a măsurii preventive formulată de Florin Andrei Jugănaru. Procurorii DNA arată că, în perioada mai 2011 - iulie 2012, „inculpaţii Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Jugănaru Andrei Florin şi Nemeş Radu şi Nemeş Dana au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină, care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 euro reprezentând accize şi TVA neachitate".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

luci

21 Jul, 2012 11:31

Sa i de a drumu k au fost si altii care au facut fraude de sute de milioane de euro si sunt in libertate dk e lege sa fie pentru toti nu UNI IN AREST SI ALTI LIBERI dar asa e in ROMANIA aia mai mici platesc pentru altii.

Articole asemanatoare

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 445

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 521

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 529

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 546

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 902

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 577

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 500

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 386

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 496

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 801

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 519

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 473

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 446

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 539

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 528