Soferii vor depune un protest impotriva montarii tahografelor

Marin Neagu, presedintele filialei constantene a Federatiei Nationale a Sindicatelor Soferilor (FNSSR) va depune in aceasta dimineata, la sediul prefecturii, o nota de protest adresata primului ministru Calin Popescu Tariceanu. Prin aceasta nota, FNSSR Constanta solicita eliminarea obligativitatii montarii tahografelor la autocamioanele care deservesc industria constructiilor si care nu parasesc granita judetului. Aceasta prevedere era cuprinsa intr-o dispozitie de anul trecut a ministrului Transporturilor, dar aplicarea sa a fost amanata pentru data de 1 ianuarie 2005. In aceasta perioada au aparut noi norme legale care prevad ca lipsa tahografelor de la bordul vehiculelor se incadreaza la regimul infractiunilor din cadrul Legii Circulatiei. Mai mult, in prezent, ARR nu mai elibereaza licente de executie decat firmelor care sunt dotate cu vehicule cu tahograf. Federatia din care fac parte si soferii constanteni este impotriva rovinietei (taxa de utilizare a drumurilor publice), aplicarea acesteia putand conduce pe viitor la actiuni de protest. Potrivit lui Marin Neagu, Biroul Operativ Sindical al FNSSR a decis deja trimiterea unei scrisori deschise lui Traian Basescu, protestand impotriva introducerii acestei taxe. Neagu a atras atentia asupra faptului ca, odata cu aparitia rovinietei, taxa de drum va fi platita de doua ori, ea fiind inglobata in pretul carburantilor la pompa. Daca noua taxa nu va fi anulata, FNSSR este decisa sa declanseze actiuni de protest, programul acestora urmand sa fie stabilit in perioada 20-22 ianuarie, la Sibiu, cu ocazia unei sedinte a Consiliului National.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 684

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 572

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 734

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 994

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1309

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1585

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 990

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 779

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 618

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 822

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 693

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1020

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 748