Tragedia nopţii în România. A murit. Ce spun colegii femeii. Cum s-a produs nenorocirea. Sistemul medical este de vină?

O asistentă medicală care a intrat în comă, în urmă cu câteva zile, la finalul turei de noapte la spitalul din Zimnicea, a murit duminică, la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, potrivit digi24.

Femeia a fost internată în comă profundă, la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, în 30 octombrie.

Colegii povestesc că, pe timpul gărzii, femeia a acuzat dureri de cap și chiar faptul că nu mai vede cu un ochi, iar spre ziuă, prezenta semne clare ale unei afecțiuni cerebrale grave.

Conform aceleiaşi surse ei spun că medicul de gardă de pe secție nu ar fi luat-o în seamă nici pe ea, nici pe colegele alertate de starea acesteia. Asistentele au cerut sprijinul medicului de gardă de pe Secția de Ginecologie, care a sunat imediat la Ambulanță.
 
Aflată deja în comă, asistenta a fost transferată la Spitalul Județean din Alexandria unde s-a stabilit că este vorba de un hematom intra-cranian. Din cauza stării critice, a fost transferată, în aceeași dimineață, la Institutul de boli cerebrovasculare din București.
 
Surse din spital declarau că familia asistentei este foarte nemulţumită de faptul că personalul medical şi medicul de gardă nu au intervenit la timp pentru a o ajuta pe femeie.
 
Conducerea spitalului a declarat situația ca accident de muncă. Potrivit unor surse din spital, pe Secția de Interne, doar ea și o infirmieră aveau în grijă circa 50 de bolnavi.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Uniunea Europenă cere o anchetă internațională cu privire la moartea lui Alexei Navalnîi

19 Feb 2024 683

Cei doi bărbați, suspectați că ar fi ucis în bătaie un tânăr de 17 ani la Tulcea, arestați preventiv pentru 30 de zile

19 Sep 2023 1202

Descoperire macabră pe un câmp din județul Ilfov. Ce a observat o persoană care trecea prin zonă

24 Jun 2022 1113

Moarte suspectă, în apele Mării Negre, în zona orașului Sulina. Victima, un bărbat din Suceava

30 Aug 2020 1588

Moartea suspectă a sopranei Constanța Adriana Mesteș, cercetată de polițiști și criminaliști

27 Aug 2020 2248

Trupul unui tânăr decedat în Franța, ridicat de anchetatori în timpul priveghiului. Ce reclamă părinții

07 Jul 2019 1895

Tragedia nopţii în Constanţa. Un bărbat decedat. Poliţia vrea să dezlege misterul

08 Jun 2019 8819

Moarte suspectă într-o clădire de birouri din București. Polițiștii au deschis o anchetă

12 May 2019 2104

Moarte suspectă în zona Summerland, din Mamaia Nord. Poliţia se află la faţa locului

10 May 2019 17834

S-a stins în drum spre spital Povestea morţii lui Marian Ilie, şofer la o firmă care transportă persoane pe ruta Năvodari - Corbu. Familia face acuzaţii grave

09 Mar 2019 11413

Caz şocant. Secretarul unei primării, găsit spânzurat într-o școală

13 Feb 2019 2085

Tragedia nopţii în Constanţa. Căzut ca secerat. Medicii nu au mai putut face nimic. S-a deschis dosar de moarte suspectă (galerie foto+video)

01 Oct 2018 15601

Ancheta continuă în cazul femeii găsite decedate pe strada Corbului din Năvodari. Ce au stabilit polițiștii

05 Sep 2018 2589

Imagini de la eveniment. Moarte suspectă la Năvodari. O femeie a fost găsită decedată. Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă (galerie foto+video)

04 Sep 2018 7268

Tragedie! Copil de trei ani, mort după ce ar fi mâncat shaorma. Restaurantul a fost închis

19 May 2018 7686