Știri Constanța Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța despre bărbatul care a incendiat apartamentul din Techirghiol

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați telefonic de o femeie, cu privire la faptul că soțul său provoacă distrugeri în locuința unde ambii au domiciliul.

Polițiștii s-au deplasat la adresa indicată de apelantă, identificându-l în fața blocului pe soțul acesteia. Acesta a declarat că a avut un conflict verbal cu soția sa și că intenționează să plece de la domiciliu, informează IPJ Constanța. 

A fost întocmit proces-verbal cu cele sesizate și constatate. Apelanta a fost informată telefonic de polițiști cu privire la cele constatate, întrucât era plecată din localitate și nu s-a prezentat la sediul poliției. Ulterior, în jurul orei 19.00, aceasta a sesizat din nou, telefonic, faptul că soțul său încearcă să pătrundă în locuința comună. Polițiștii s-au deplasat din nou la fața locului, unde l-au identificat pe bărbat. 

Acesta a menționat că locuiește de 7 ani împreună cu soția în imobilul respectiv și că dorește să-și ia lucrurile din apartament. Întrucât după primul apel telefonic mama victimei încuiase ușa și barbatul nu mai avea acces în apartament, acesta a declarat că nu-și poate recupera actele de identitate și bunurile personale. Bărbatul a fost condus la sediul poliției, unde s-a întocmit proces-verbal cu cele constatate. Polițiștii au informat din nou apelanta cu privire la ce au constatat, aceasta precizând că va trimite o persoană care să-i predea soțului bunurile personale rămase în apartament. 

Ulterior, în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați de aceeași apelantă cu privire la faptul că soțul său a incendiat locuința.

Bărbatul a fost depistat la scurt timp, în orașul Techirghiol, reținut pentru 24 de ore și prezentat instanței la 22 octombrie cu propunere de arestare preventivă pentru distrugere, propunere ce a fost admisă, a mai punctat sursa citată. 

După ce persoana vătămată s-a întors în localitate, cu prilejul audierii a menționat că a fost anterior supusă violenței domestice de către soț, fiind extinsă urmărirea penală pentru infracțiunile de violență în familie și amenințare. De asemenea, poliția a emis ordin de protecție provizoriu. 

La Poliția Techirghiol nu au existat anterior sesizări cu privire la fapte de violență domestică referitoare la persoanele în cauză.


Citește și:

Știri ConstanțaBărbatul care a incendiat apartamentul din Techirghiol propus spre arest preventiv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar incomplet Pesedistul Adrian Stan, obligat să redepună dosarul de candidatură pentru Consiliul Local Techirghiol!

28 Apr 2024 299

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 378

Licitații Constanța Techirghiol pregătește Zilele Lacului 2024. Primăria lansează licitația pentru servicii de organizare (DOCUMENT)

27 Apr 2024 2347

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 533

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 916

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 504

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 523

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 666

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 672

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2567

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 484

Cumpărări directe Constanța Ce firmă prestează serviciile de reparare și de întreținere sistem de irigare la Techirghiol (DOCUMENT)

21 Apr 2024 512

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 820

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 641

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 6954