Tânăr suspectat că ar fi agresat doi soți care îl găzduiau, decedat după ce a căzut de la etajul zece

Un tânăr suspectat că ar fi agresat doi soți care îl găzduiau într-un apartament din București a murit noaptea trecută după ce s-a aruncat de la etajul zece al imobilului. 

Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, la data de 20.11.2021, după miezul nopţii, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că el şi soţia sa au fost agresaţi, în locuinţă, de un cunoscut, pe care îl găzduiseră temporar, pentru a-l ajuta să-şi găsească o locuinţă cu chirie.

„La faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, constatând că persoanele care au sesizat situaţia părăsiseră apartamentul, în interior rămânând bărbatul reclamat ca agresor.

Uşa de acces în locuinţă era încuiată, iar din interiorul casei ieşea fum.

S-a delimitat zona, pentru a facilita intervenţia pompierilor, în timp ce bărbatul rămas în locuinţă arunca cu diverse obiecte, producând avarii la autoturismele parcate în faţa imobilului“ - au precizat polițiștii.


La fața locului a fost solicitată prezenţa luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a negociatorilor, dar şi a echipajelor de descarcerare.


Persoanele vătămate, soţ şi soţie, au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
 

„În pofida eforturilor depuse pentru a determina persoana să se liniştească şi să coopereze, bărbatul în cauză s-a precipitat de la etajul 10.

A fost preluat de echipajele de prim ajutor şi transportat la spital, dar, ulterior, a fost pronunţat decesul.

Cercetările au fost preluate de Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul bărbatului de 28 de ani“ - au mai precizat anchetatorii.

Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 706

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 564

Bărbat găsit decedat pe o plajă din Mamaia! Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

28 Apr 2024 729

Știri Constanța azi O persoană decedată găsită în dreptul hotelului Sulina din Mamaia, înecată (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 873

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 618

Biserica Ortodoxă Română, în doliu! A murit preotul care s-a ocupat de reconstrucția Bisericii Palatului Cotroceni

21 Apr 2024 1281

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 885

La Zărnești, județul Brașov Un american și-a găsit sfârșitul în România. Acesta a căzut în gol 400 de metri (FOTO)

20 Apr 2024 831

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1098

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1093

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1355

Tragedie în București! A murit un medic ATI de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare 'Prof.Dr. C.C. Iliescu'

12 Apr 2024 1773

Constanța Persoană decedată găsită pe trotuar în zona Casa de Cultură (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Apr 2024 3371

Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București! Mai mulți pacienți ar fi decedat după administrarea incorectă a unui medicament

11 Apr 2024 577

Ministerul Apărării Naționale, în doliu! Un fost ministru s-a stins din viață

11 Apr 2024 876